N***** T*****
ReclamantS******** A*****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect constatarea vânzării, formulată de reclamantul N. T., în contradictoriu cu pârâta S. A. Constată că reclamantul a dobândit prin cumpărare de la autoarea pârâtei, vânzătoarea Iacob Maria, suprafaţa de 500 mp teren situată în intravilanul satului Ţoleşti, com. Forăşti, jud. Suceava, conform înscrisului sub semnătură privată numit „declaraţie-angajament”, încheiat la data de 01.04.1969. Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 iunie 2010. Definitivă la data de 28.07.2010
Amână pronunţarea la data de 23 iunie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 16.06.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 16.06. 2010. pronunţată în şedinţa publică de la 11.06.2010.