H***** M******
ReclamantS** .********* S***** - C*** M******** - P*** A************* H***** M*****
PârâtI************ T********* D* M**** B*******
PârâtA*********** I**
MartorH***** M*****
MartorRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I************ T********* D* M**** B*******. Respinge excepţia prematurităţii introducerii acţiunii faţă de pârâtul ITM . Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta H***** M****** în contradictoriu cu pârâţii SC. RĂSĂRITUL SRL ŞI ITM. Constată că între reclamantă şi societatea SC. RĂSĂRITUL SRL au existat raporturi de muncă începând cu data de 1.06.2009 pentru un program de lucru de 4 ore pe zi, 20 ore pe săptămână, cu un salariul de 325 lei lunar, în funcţia de cantaragiu. Obligă pârâtul ITM Botoşani să înregistreze contractul de muncă al reclamantei cu elementele susmenţionate. Respinge capătul de cerere având ca obiect pkata cheltuielilor de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cui drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.,
DOSAR NR. 1488/40/2010 litigiu de muncă R O M A N I A TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA CIVILĂ Î N C H E I E R E Şedinţa publică din 5 mai 2010 Preşedinte – Lăzăruc Luminiţa Judecător - Timofte Nadia Asistenţi - Părăscuţă Elena Judiciari - Curuliuc Dorica Grefier - Ursu Dana – Gogălniceanu La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul H***** M****** şi pârâţii SC. RĂSĂRITUL SRL Manoleasa şi I************ T********* D* M**** B*******. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns avocat Teodorescu Ionela Monica pentru reclamanta lipsă, Huţanu Mitică în calitate de administrator al pârâtei SC. RĂSĂRITUL, consilier juridic Vasiluţ Steluţa pentru pârâtul ITM Botoşani şi martorii propuşi de reclamantă, respectiv Amăietroaie Ilie şi H***** M*****. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că procedura de citare este legal îndeplinită. Martorii prezenţi, respectiv Amăietroaie Ilie se identifică cu CI seria XT nr. 195671/2004 şi H***** M***** cu CI seria XT nr. 220366/2004. S-au luat declaraţii acestora susţinerile lor fiind consemnate în procese – verbale ataşate aparte la dosar. Apărătorul reclamantei depune la dosar copia procesului verbal de control nr. 7813 din 24 noiembrie 2009, anexa nr. 1 la procesul verbal de constatare în domeniul relaţiilor de muncă, anexa 2 reprezentând planul de măsuri precum şi adresa nr. 1/2846 din 3.02.1010 trimisă de Ministerul Finanţelor Publice. Consilierul juridic al pârâtului ITM Botoşani depune la dosar copia înştiinţării nr. 1 din 28 aprilie 2010, declaraţia numitului Huţanu Pintilei, procesul verbal de control din 24 noiembrie 2009 şi anexa 1 la acesta, copia scrisorii înregistrată la ITM cu nr. 8561 din 13.11.2009, copia răspunsului la aceasta, referatul din 12 mai 2009, tabelul nominal cu situaţia bonurilor de măciniş pentru intervalul iunie – octombrie 2009 precum şi trei planşe foto. Arată că, la termenul anterior a precizat că între termene inspectorii ITM se vor prezenta la sediul societăţii pârâte pentru a efectua verificări, lucru care s-a şi întâmplat. La data de 28 aprilie 2010 inspectorii ITM s-au prezentat la sediul unităţii pârâte pentru verificări, care nu a fost însă finalizate întrucât administratorul pârâtei nu s-a prezentat conform înştiinţării trimise. Nici de această dată reclamanta nu a fost găsită la sediul unităţii unde pretinde că şi-ar desfăşura activitatea, acolo aflându-se doar tatăl administratorului, Huţanu Pintilei, iar din înscrisurile găsite la societate nu reiese că aceasta şi-ar desfăşura activitate la societatea pârâtă. Instanţa pune în discuţie excepţiile invocate de ITM prin întâmpinare, respectiv cea a prematurităţii introducerii acţiunii şi lipsa calităţii sale procesuale pasive. Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepţiilor. Arată că, anterior introducerii acţiunii reclamanta s-a adresat ITM pentru înregistrarea contractului individual de muncă, cerere care i-a fost respinsă. Mai arată că, această instituţie are atribuţii în procedura de înregistrare a contractelor de muncă şi că are calitate procesuală pasivă în cauză. Consilierul juridic al ITM solicită admiterea excepţiilor pentru motivele arătate în întâmpinare. Instanţa respinge ambele excepţii întrucât promovarea acţiunii nu este condiţionată de efectuarea vreunei proceduri prealabile, iar reclamanta s-a adresat inspectoratului pentru înregistrarea contractului mai înainte de a formula acţiunea în justiţie. De asemenea, înregistrarea contractului constituie atribuţie inspectoratului. Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului pricinii. Avocat Teodorescu Ionela pentru reclamantă solicită admiterea acţiunii, a se constata existenţa raporturilor de muncă, fără cheltuieli de judecată . Arată că aceasta a lucrat la pârâtă în calitate de cîntaragiu şi că din neglijenţa reprezentantului societăţii nu s-a încheiat şi înregistrat contractul individual de muncă al reclamantei. La societate s-a efectuat doar un singur control şi la acea dată reclamanta era lipsă, fiind internată în spital. În cauză s-a făcut dovada desfăşurării activităţii. Reprezentantul ITM Botoşani solicită respingerea acţiunii ca nefondată. Inspectorii s-au prezentat de două ori la societatea pârâtă, prima dată încheindu-se procesul – verbal din 24 noiembrie 2009, dată la care reclamanta nu a fost găsită, iar cel de-al doilea a avut loc în 28 aprilie 2010 şi nici de această dată aceasta nu îşi desfăşura activitatea la pârâtă. La ambele controale a fost găsită aceeaşi persoană, respectiv domnul Huţanu Pintilei. Din fişele cu situaţia bonurilor de măciniş, rezultă că lunar se macină în jur de 1500 până la 3500 Kg de cereale şi că acest utilaj funcţionează un jur de 8 – 9 ore pe zi şi nu 4 ore. Solicită a fi înlăturate depoziţiile martorilor vizând desfăşurarea activităţii de către reclamantă. Nu există încheiate nici state de plată. Reprezentantul societăţii pârâtei lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei. În replică, avocatul reclamantei arată că într-adevăr nu au fost întocmite statele de plată, întrucât nu a fost încheiat şi înregistrat contractul de muncă. În legătură cu susţinerile reprezentantului ITM vizând lipsa reclamantei la doilea control efectuat , arată că, la momentul controlului, era la dispensarul comunei, fiind însărcinată. Solicită reluarea judecăţii pentru a depune la dosar dovezi privind prezenţa reclamantei la dispensarul comunei la data când inspectorii ITM s-au deplasat la sediul societăţii. T R I B U N A L U L Având în vedere precizările făcute de apărătorul reclamantei şi cerere de reluare a judecăţii pentru a depune la dosar dovezi privind prezenţa reclamantei la dispensarul comunei la data şi ora când inspectorii ITM s-au deplasat la societatea pârâtă, PENTRU ACESTE MOTIVE D I S P U N E În temeiul art. 129 alin. 4 şi 5 Cod procedură civilă, amână judecarea cauzei la data de 19 mai 2010, dată pentru care părţile prezente primesc termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 5 mai 2010. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENŢI JUDICIARI, GREFIER, Dosar nr. 1488/40/2010 Dosar nr. 1488/40/2010 Reclamantă TC. H***** M****** – prin avocat Teodorescu Ionela Pârâţi TC. SC. RĂSĂRITUL SRL com. Manoleasa, jud Botoşani prin administrator Huţanu Mitică TC. INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ – c.j. Vasiluţ Steluţa Martori
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanţa constată prima zi de înfăţişare şi dă îndrumări părţilor pentru rezolvarea litigiului pe calea amiabilă. Consilierul juridic al pârâtului ITM Botoşani depune la dosar delegaţie de reprezentare şi în dublu exemplar întâmpinare şi evidenţa contractelor de muncă existente la societatea pârâtă. Invocă excepţia prematurităţii formulării acţiunii şi lipsa calităţii sale procesuale pasive. Arată că, din cercetările efectuate s-a constatat că reclamanta a figurat în evidenţele ITM cu contract individual de muncă pentru funcţia de contabil, contract ce a încetat începând cu data de 1 ianuarie 2008 conform art. 65 alin. 1 din Codul muncii. În prezent aceasta nu are înregistrat la ITM vreun contract individual de muncă în formă scris cu societatea pârâtă în calitate de cantaragiu. Părţile prezente arată că reclamanta este soţia administratorului societăţii pârâte. Avocat Teodorescu Ionela arată că administratorul societăţii s-a prezentat la ITM cu cerere în vederea înregistrării contractului individual de muncă al soţiei sale, însă cererea i-a fost respinsă. La data de încheierii procesului – verbal de control de către inspectorii ITM sub nr. 7813 din 26.11.2009 reclamanta avea calitatea de angajat al pârâtei, dar era internată în spital. Solicită încuviinţarea probei cu martorii Amăiestroei Ilie şi H***** M***** din satul Flondora, comuna Manoleasa, judeţul Botoşani, pentru a dovedi că reclamanta a prestat muncă la societatea pârâtă. Primeşte un exemplar de pe întâmpinarea depusă de reprezentantul ITM, solicită un termen pentru studiul acesteia. Consilierul juridic al pârâtei ITM Botoşani, arată că se opune la proba cerută de apărătorul reclamantei, întrucât dovedirea raporturilor de muncă se face doar cu înscrisuri. Reprezentantul societăţii pârâte arată că lasă la aprecierea instanţei proba cu martori cerută de reclamantă. Instanţa pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar copia cererii prin care ITM i-a respins cererea de înregistrare a contractului individual de muncă al reclamantei, documente din care să rezulte că aceasta a prestat muncă, copia certificatului medical din care să rezulte că la data controlului aceasta se afla în concediu medical, state de plată, copia procesului – verbal încheiat de inspectorii ITM.