Dosar 1492/314/2010 din 11.02.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1492/314/2010
Data dosar:
11.02.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul P****** T********, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 C. p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. În baza art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 condamnă pe inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. În baza art. 71 C. p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. În baza art. 33 lit. a cu aplic. art. 34 lit. b Cp constată că cele două fapte sunt concurente, contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 C. p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. În baza art. 81 alin. 2 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art. 82 C.p. În baza art. 359 alin. 1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 500 lei înaintată în fondurile Ministerului Public. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2010.

  • Sedinta din data de 21.04.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 19 mai 2010, pentru când se vor martorii din lucrări Iliciuc Corneliu şi Bivol Andrei Bogdan, la domiciliile indicate în rechizitoriu, cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 10.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Admite probele testimonială şi cu înscrisuri solicitate de apărătorul inculpatului. Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru înaintarea la dosar a fişei de cazier a inculpatului. Dispune avansarea din fondurile speciale ale Misterului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a sumei de 50 lei cuvenită apărătorului din oficiu al inculpatului P****** T********, avocat Sacaliuc Anda, conform delegaţiei nr. 490/16.02.2010, emisă de U.N.B.R. – Baroul Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 21 aprilie 2010, pentru când se vor martorii din lucrări Dascălu Răzvan Andrei, Iliciuc Corneliu şi Bivol Andrei Bogdan, la domiciliile indicate în rechizitoriu, iar martorului în circumstanţiere Şuhan Petrică îi va fi asigurată prezenţa în instanţă la următorul termen de judecată, fără a fi citat. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 martie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD