P***** M****
PetentS******** P***** D* P****** C*********
IntimatAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu.Constată perimată acţiunea.Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţă publică,14.02.2012.
În temeiul art. 155 indice 1 alin. 1 C. pr. civ., suspendă judecarea cauzei pentru neîndeplinirea de către petentă a obligaţiei stabilite în sarcina sa la termenul anterior. Cu drept de a cere repunerea pe rol şi cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2011.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intimatul amână cauza la 11.01.2011.
Se citează petenta cu un exemplar al întâmpinării formulate de către intimat şi menţiunile de a depune la dosarul cauzei fotocopie lizibilă a procesului verbal de contravenţie seria MH nr. 041968/24.08.2010, abonamentul emis de Primăria Drobeta Turnu Severin la care face referire în plângerea formulată şi numele şi adresele martorilor ce solicită a fi audiaţi, sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de art. 155 indice 1 Cod procedură civilă şi amână cauza la 07.12.2010.