V***** G*******
InculpatB** L******
Parte civilăS******* C***** D* U****** F******** - B********
Parte civilăS******* O******** V*****
Parte civilăS******** J******* D* A******** T********
Parte civilăÎn temeiul art. 184 alin. 2 şi alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b şi c şi alin. 2 Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal: Condamnă pe inculpatul V***** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal: Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Admite acţiunea civilă astfel cum a fost precizată la data de 02.03.2011, formulată de partea civilă B** L******, domiciliată în comuna Poeni, sat Brăteşti, judeţul Teleorman, în contradictoriu cu inculpatul şi asiguratorul de răspundere civilă SC ASIGURARE – REASIGURARE ARDAF SA – SUCURSALA TELEORMAN, cu sediul în municipiul Alexandria, str. Libertăţii nr. 200B, parter, judeţul Teleorman, prin reprezentant legal, şi obligă pe inculpat, la plata sumei totale de 4.102,54 lei, din care suma de 1.102,54 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi 3.000 lei, cu titlul de daune morale, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Calea Floreasca nr. 8 şi obligă pe inculpat, în contradictoriu cu asiguratorul de răspundere civilă SC ASIGURARE – REASIGURARE ARDAF SA – SUCURSALA TELEORMAN, cu sediul în municipiul Alexandria, str. Libertăţii nr. 200B, parter, judeţul Teleorman, prin reprezentant legal, la plata sumei de 2.754,04 lei şi a dobânzii legale, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată B** L******, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******** J******* D* A******** T********, cu sediul în Alexandria, str. Libertăţii nr. 1, judeţul Teleorman şi obligă pe inculpat, în contradictoriu cu asiguratorul de răspundere civilă SC ASIGURARE – REASIGURARE ARDAF SA – SUCURSALA TELEORMAN, cu sediul în municipiul Alexandria, str. Libertăţii nr. 200B, parter, judeţul Teleorman, prin reprezentant legal, la plata sumei de 446,42 lei, reprezentând diferenţă cheltuieli de transport ale părţii vătămate, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* O******** V*****, cu sediul în Videle, Şoseaua Piteşti nr. 54, judeţul Teleorman şi obligă pe inculpat,în contradictoriu cu asiguratorul de răspundere civilă SC ASIGURARE – REASIGURARE ARDAF SA – SUCURSALA TELEORMAN, cu sediul în municipiul Alexandria, str. Libertăţii nr. 200B, parter, judeţul Teleorman, prin reprezentant legal, la plata sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate părţii vătămate, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. Ia act de plata sumei de 190,93 lei făcută de inculpat, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii vătămate şi stinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, cu sediul în Videle, Şos. Piteşti nr. 54, judeţul Teleorman. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 450 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpat, avocat Pîrnac Alin – Răzvan, în sumă de 200 lei şi pentru partea vătămată B** L******, avocat Stuparu Mirela, în sumă de 150 lei, vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpatul prezent şi de la comunicare pentru partea vătămată B** L******, unităţile spitaliceşti şi asiguratorul de răspundere civilă, părţi lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2011, la sediul Judecătoriei Videle, judeţul Teleorman. PREŞEDINTE,
amână pronunţarea la data de 08 aprilie 2011, având nevoie de timp pentru a studia actele şi lucrările dosarului, în vederea deliberării
pentru a studia actele şi lucrările dosarului, în vederea deliberării, urmează să dispună amânarea pronunţării.
Administrare probatoriu testimonial
În vederea emiterii unei adrese către Baroul Teleorman, pentru numirea unui apărător din oficiu pentru partea vătămată B** L******.
pentru emiterea unei adrese către Primăria Poeni dacă partea civilă B** L****** realiz. venituri impozabile şi a unei adrese către partea civilă
termen la data de 19.01.2011, faţă de lipsa părţii vătămate
partea civilă B** L****** solicită desemnarea unui apărător din oficiu , din motive financiare şi medicale
ADMINISTRARE PROBATORIU