Dosar 15053/320/2010 din 01.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15053/320/2010
Data dosar:
01.11.2010
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C.05 - Permanenta
  • Soluţionare

    În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul V*** S*****, cu d.p., la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, Republicată, cu reţinerea art. 3201 alin. 7 Cod Procedura Penală, a art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod Penal şi a art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal. În temeiul art. 71 Cod Penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza II şi b Cod Penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni, calculat conform dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 4 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza II şi b Cod Penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 180 lei, din care suma de 160 provine din faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 decembrie 2010.

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C.05 - penal
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 21 decembrie 2010

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 08:30

    Complet: C.05 - penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de inculpatul V*** S***** şi dispune acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea acestuia să-şi angajeze un apărător ales. Pune în vedere inculpatului V*** S***** să se prezinte la următorul termen de judecată fără citaţie şi însoţit de apărător ales, întrucât doar în această situaţie va înceta de drept delegaţia din oficiu a d-ei av.Ormenişan Paula.

Flux dosar


Actualizare GRPD