A******** D* P********** N** 1* R****** D* C****** E****
ReclamantS**** M******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr.11 Botoşani, în contradictoriu cu pârâta S**** M******, având ca obiect pretenţii civile. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 546,20 lei cu titlu de cheltuieli comune asociaţiei şi 222,79 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, aferente perioadei mnartie 2008-august 2010. Irevocabilă.
Având în vedere lipsa pârâtei apreciază necesar acordarea unui nou termen de judecată şi va dispune citarea acesteia cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod procedură civilă. Având în vedere noile dispoziţii prevăzute de Legea nr.230/2007 modificată prin Legea 175/2010 se va face menţiunea, prin care i se va aduce la cunoştinţă posibilitatea scutirii de la plata penalităţilor dacă vor face dovada, până la termenul următor, a achitării debitului principal şi cuantumul redus al veniturilor, respectiv să nu depăşească 1000 lei/membru de familie.