Dosar 1524/327/2010 din 08.03.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1524/327/2010
Data dosar:
08.03.2010
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.07.2010 la ora 08:00

    Complet: P5a
  • Soluţionare

    Dosar nr. 1524/327/2010 HOT. 06.07.2010 În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 condamnă pe inculpatul G***** V******* la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II –a şi lit. b C.pen., pe durata pedepsei. În baza art.81 alin.1 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare, potrivit art.82 alin.1 C.pen. În baza 359 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.83-84 C.pen. În baza art.71 alin.5 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 330 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru faza de judecată, se va vira din fondul M.J. către B.A. Tulcea pentru avocat Manole Lucica. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06.07.2010. PREŞEDINTE,

  • Sedinta din data de 02.07.2010 la ora 8:30

    Complet: P5
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 06.07.2010.

  • Sedinta din data de 28.05.2010 la ora 8:30

    Complet: P5
  • Amânat

    t.02.07.2010 pentru lipsă procedură inculpat

  • Sedinta din data de 16.04.2010 la ora 8:30

    Complet: P5
  • Amânat

    termen 28.05.2010, având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.04.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD