Dosar 1531/325/2010 din 21.01.2010

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1531/325/2010
Data dosar:
21.01.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Soluţionare

    În temeiul art.450 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., admite cererea pentru liberare condiţionată formulată de condamnatul L.L. în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.3056/2008 pronunţată de Judecătoria Arad, pentru săvârşirea de infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.209 C.pen, pusă în executare prin mandatul de executare a pedepsei nr.3909/2009 emis de Judecătoria Arad. Atrage atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţa publică azi 25.01.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD