I**** E*** A*****
Inculpat intimat în recursul procurorului şi recursul părţii civileS* F******* S** H***
Parte civilă RecurentăM********* F********* P****** - R********** D* D******* G******* A F********* P****** V*****
Parte civilă Parte civilăA****** N******** D* A*********** F******
Parte civilă Parte civilăRespinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile S* F******* S** H*** şi de MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI împotriva sentinţei penale nr. 164 din 07.05.2010 a Judecătoriei Huşi. Admite apelul declarat de inculpatul IACOB EMIL ANDREI împotriva aceleeaşi sentinţe pe care o desfiinţează în parte, atât în latura penală, cât şi în latura civilă. Rejudecând,. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de delapidare prev. ped. art. 215 indice 1 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; - 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. ped. art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; - 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate, săvârşită în participaţie improprie, de evaziune fiscală prev. ped. art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului IACOB EMIL ANDREI, din infracţiunea prev. de art. 31 alin.2 Cod penal rap. la art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 din Codul penal în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 din Codul penal. În temeiul art. 11 alin.1 pct.2 lit.a rap. la art. 10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală achită pe inculpatul IACOB EMIL ANDREI sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare prev. şi ped. de art. 215 ind.1 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 11 alin.1 pct.2 lit.a rap. la art. 10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală achită pe inculpatul IACOB EMIL ANDREI sub aspectul comiterii infracţiunii fals material în înscrisuri sub semnătură privată faptă prev. şi ped art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 11 alin.1 pct.2 lit.a rap. la art. 10 alin.1 lit.b ind.1 din Codul de procedură penală cu ref. la art. 18 ind.1 Cod penal achită pe inculpatul IACOB EMIL ANDREI pentru comiterea faptei de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 din Codul penal şi pentru care, potrivit art. 91 alin.1 lit.c Cod penal, aplică inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 (una mie) lei. Având în vedere prevederile art. 346 alin.2 Cod procedură penală, menţine dispoziţia de admitere a acţiunii civile a părţii civile MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI şi, pe cale de consecinţă, de obligare a inculpatului la plata către aceasta a sumei de 794,86 lei, cât şi a accesoriilor fiscale calculate până la data plăţii efective. Reţinând prevederile art. 346 alin.2 şi art. 445 Cod procedură penală, menţine şi dispoziile referitoare la anularea înscrisurilor declarate false. Văzând prevederile art. 346 alin.3 Cod procedură penală, respinge ca nefondată acţiunea promovată de S* F******* S** H***. Înlătură dispoziţiile contrare din sentinţă şi menţine celelalte dispoziţii. În temeiul disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală 500 lei din suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare stabilite în sarcina inculpatului prin hotărârea apelată rămân în sarcina statului, în temeiul disp. art. 192 alin.1 pct.1 lit.d Cod procedură penală, urmând ca inculpatul să suporte diferenţa de 500 lei din aceste cheltuieli. În temeiul disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă părţile civile apelante S* F******* S** H*** şi de MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apelul inculpatului rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei, reprezentând 50 % din valoarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu – av. Apetrei Rareş – şi pentru care s-a dispus achitarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei prin Încheierea din 22.09.2010. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 mai 2011.
Repune cauza pe rol pentru punerea în discuţia contradictorie a părţilor apelul părţiLOR civile SC FANTEZIA SRL Vaslui şi ANAF Bucureşti. Fixează termen de judecată la data de 11 mai 2011 pentru când se vor cita părţile.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amânmă din nou pronunţarea. respectiv la data de 27.04.2011
La cererea apărătorului inculpatului de a se amâna pronunţarea pentru a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 20.04.2011
Acordă termen pentru lipsa raportului privind testul poligraf privind pe inculpat
Acordă termen pentru efectuarea testului poligraf
Acordă termen pentru administrarea probei cu testul poligraf solicitată de inculpat
Acordă termen la cererea inculpatului prin apărător pentru depunerea de înscrisuri
Acordă termen pentru ca inculpatul să depună la dosar înscrisuri în susţinerea cererii privind efectuarea unei expertize contabile
Acordă termen pentru ca inculpatul să formuleze în scris obiectivele la expertiza contabilă solicitată în prelungirea probatoriului
Acordă termen pentru a se îndeplini legal procedura de citare cu partea civilă A.N.A.F. Bucureşti în sensul citării acesteia în calitate de apelantă. Se va emite adresă către partea civilă cu solicitarea de a motiva în scris apelul declarat
Admite cererea de amânare formulată de inculpatul apelant Iacob E. A. prin avocatul ales şi acordă un alt termen de judecată pentru pregătirea apărării şi redactarea motivelor de apel