Dosar 15374/281/2010 din 01.09.2010

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15374/281/2010
Data dosar:
01.09.2010
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia penala cu arestati
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.09.2010 la ora 8:30

    Complet: 4R+4R/MF/PEN
  • Soluţionare

    Admite recursul formulat de condamnata Budescu Tiţa, împotriva s.p. nr. 1294/12.08.2010 a Judecătoriei Ploieşti. Casează sentinţa şi rejudecând cauza în fond după casare, admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Targsor, privind pe condamnata, în prezent aflat în executarea pedepsei de de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.500/2010, pronunţată de Judecătoria Galaţi. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberarii condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 813 zile închisoare, ramase neexecutate. Dispune punerea de indata in libertate a condamanatei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei cu nr 615/2010 emis de Judecatoria Galati daca nu este retinuta sau arestata in alta cauza. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămane în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.09.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD