S* M****** P**** S**
CreditorS* R******* S**
Debitorrespinge cererea
Amână pronunţarea pentru data de 16 noiembrie 2011.
Acordă un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea reprezentantului debitoarei să studieze precizarea de acţiune care i-a fost comunicată la acest termen.
Repune cauza pe rol. Emiterea unei adrese la societatea creditoare, cu menţiunea de a preciza cererea indicând care facturi nu au fost achitate, respectiv ce facturi sunt considerate ca şi compensate la plată. Citarea părţilor.
Amână pronunţarea pentru data de 13 iulie 2011.
Pune în vedere reprezentantei creditoarei să depună la dosarul cauzei, în multiplu exemplar, factura nr. 331/22.09.2009, pentru a fi comunicată debitoarei. Citarea debitoarei.
Respinge cererea de amânare formulată de debitoare. Pune în vedere reprezentantei creditoarei să precizeze în scris acţiunea în sensul mai sus arătat, respectiv că este de acord să se compenseze suma de 1603 lei, şi să o depună la dosar cu respectarea formalităţii multiplului exemplar.
Amână cauza.
Admite cererea de amânare formulată de societatea debitoare, pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze un apărător şi, totodată, în vederea îndeplinirii procedurilor de conciliere prealabilă. Citarea părţilor
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată. Fixează termen la data de 26.01.2011.