Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Iosub Stănică din satul Cuza Vodă, comuna Viişoara, jud. Botoşani, în contradictoriu cu intimata I.P.J. BOTOŞANI, împotriva procesului verbal de contravenţie încheiat de Postul de Poliţie Viişoara cu seria A.P. nr.0883726 din 26.01.2010. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.05.2010 Sentinţa civilă nr.318 din 11.05.2010 I.M.
Amânat pronunţarea pentru data de 11.05.2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.05.2010.
În temeiul art.186 Cod procedură civilă, amână judecarea cauzei la 05. mai 2010, ora 8,30 pentru care se va cita martorul din lucrări Gavril Traian din sat şi comuna Viişoara, judeţul Botoşani; - petentul a luat termenul în cunoştinţă şi s-a angajat să asigure prezenţa în instanţă a martorului Caia Romică fără citare; - se va reitera procedura de citare cu unitatea intimată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani; Pronunţată în şedinţă publică la data de 31 martie 2010.