K***** F*****
InculpatC*** P**** E****
MartorÎn temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul , pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. 1 Cod Penal, aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod Penal şi a art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C. pen. În temeiul art. 359 C. pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 350 lei, din care suma de 150 lei provine din faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu se va vira din fondurile speciale ale Ministerului Public în contul Baroului Mureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2010.