A********* I*** N******
Apelant InculpatC***** V******
Apelant InculpatO***** S****
Intimat Parte civilăAdmite apelurile declarate de către inculpatul A********* I*** N****** şi C***** V****** împotriva sentinţei penale nr.884 din 7 aprilie 2010 a Judecătoriei Botoşani. Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată, în sensul că: Reduce pedepsele aplicate inculpaţilor A********* I*** N****** şi C***** V******, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.211 alin.2 lit.b şi c şi alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a şi 76 lit.b Cod penal, de la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, la câte 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.81 şi 71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii pe timp de 5 ani, atrăgând atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu a inculpatului A********* I*** N****** se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 18 noiembrie 2010.
Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 18 noiembrie 2010, pentru când dispune citarea inculpatului apelant A********* I*** N****** de la domiciliul şi din Spitalul de Psihiatrie Botoşani şi a părţii civile O***** S****, iar inculpatul apelant C***** V****** primeşte termen în cunoştinţă.
Admite cererea de efectuare a unei expertize medicale psihiatrice, formulate de procuror, care să stabilească dacă la data comiterii infracţiunii, inculpatul A********* I*** N****** avea discernământ. Dispune a se face adresă Serviciului de Medicină Legală Botoşani, la care să se ataşeze actele medicale depuse în apel, pentru a proceda la întocmirea unei expertizei psihiatrice care să stabilească dacă la data comiterii infracţiunii, inculpatul A********* I*** N****** avea discernământ, cu menţiunea că, contravaloarea expertizei va fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei. Dispune a se face adresă Spitalului de Psihiatrie Botoşani pentru a pune inculpatul la dispoziţia Serviciului de Medicină Legală Botoşani în vederea expertizării.
Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 23 septembrie 2010, pentru când dispune citarea inculpatul apelant A********* I*** N****** cu mandat de aducere, iar inculpatul apelant C***** V****** primeşte termen în cunoştinţă. Se citează partea civilă O***** S****.