Dosar 1560/86/2009 din 09.06.2010

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1560/86/2009
Data dosar:
09.06.2010
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C4A PEN
  • cu casare

    Admite apelurile declarate de DIICOT –Serviciul Teritorial Suceava şi inculpaţii T**** G*******, G************ V***** şi H****** C********* împotriva sentinţei penale nr.75 din data de 21.04.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr.1560/86/2009. Desfiinţează în parte s.p. mai sus-menţionată şi în rejudecare: Înlătură din s.p. dispoziţiile de deducere din pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor H****** C*********, Burlacu Ioan Cristian şi T**** I** a duratei arestării administrative de 4 zile, respectiv de la 06.12.2008 până la 09.12.2008 inclusiv, dispuse de Tribunalul Raionului Putila, Regiunea Cernăuţi-Ucraina prin hotărârile din 10.12.2008 date în dosarele nr.3-2326/2008, 3-2327, 3-2328. Înlătură din s.p. dispoziţiile de aplicare a art.81,82 Cod penal relativ la inculpaţii T**** G******* şi G************ V*****. În temeiul art.86/1 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante de 2(doi) ani închisoare aplicate inculpaţilor T**** G******* şi G************ V*****, pe un termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile art.86/2 Cod penal. În temeiul art.86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpaţii T**** G******* şi G************ V***** se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În temeiul art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpaţilor T**** G******* şi G************ V***** asupra disp.art.86/4rap. la art.83 Cod penal. Înlătură din s.p. dispoziţia de aplicare a disp.art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal relativ la inculpatul Burlacu Ioan Cristian, precum şi cea de condamnare a aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003. În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală achită pe inculpatul Burlacu Ioan Cristian pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003. În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Burlacu Ioan Cristian prin s.p apelată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001 şi art.20 Cod penal rap. la art.270 coroborat cu art.274 din Legea nr.86/2006, ambele cu aplicarea art.74 lit.a şi c Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. Înlătură din s.p dispoziţiile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare din primă instanţă. În temeiul art.191 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpaţii T**** G*******, G************ V***** şi H****** C********* să plătească statului câte 10000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din prima instanţă, iar inculpaţii Burlacu Ioan Cristian şi T**** I** câte 10900 lei cu acelaşi titlu. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Menţine măsura obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art.145/1 Cod procedură penală, cu obligaţiile aferente stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 29.04.2009 a Tribunalului Suceava, privind pe inculpaţii T**** G*******, G************ V*****, H****** C*********, T**** I** şi Moşulia Ilie. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma 1200 lei reprezentând onorarii avocaţi oficiu inculpaţi intimaţi se va avansa din fondurile MJ către Baroul Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţii T**** G*******, G************ V***** şi H****** C********* şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică,azi 12.11.2010.

  • Sedinta din data de 10.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C4A PEN
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 12.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.11.2010.

  • Sedinta din data de 03.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C4A PEN
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 10.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.11.2010.

  • Sedinta din data de 04.10.2010 la ora 10:30

    Complet: C4A PEN
  • Amânat
  • Sedinta din data de 08.09.2010 la ora 10:30

    Complet: C4A PEN
  • Amânat
  • Sedinta din data de 30.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C4A PEN
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD