S***** N************
InculpatC******** I****
Parte civilăS******** D* A******** T********
Parte civilăAdmite cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petentul C******** I****. Dispune învestirea cu formulată executorie a sentinţei penale nr.184 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul penal nr. 1565/329/2010 . Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi , 18 ianuarie 2012 .
În baza art.178 alin.2 Cod penal condamnă pe inculpatul Stoian Nicolae –Remus la pedeapsa de 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare . În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani şi 6(şase) luni în condiţiile prevăzute de art.82 Cod penal şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii care constă în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b,c Cod penal. Obligă pe inculpat să plătească părţii civile C******** I**** despăgubiri civile de 7500 lei, daune morale de 20.000 lei, cheltuieli de judecată de 600 lei. Obligă pe inculpat să plătească 329,7 lei despăgubiri civile către partea civilă S******** D* A******** T******** plus dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pe inculpat să plătească 900 lei cheltuieli judiciare către stat . Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpate, partea civilă C******** I**** şi de la comunicare pentru partea civilă S******** D* A******** T******** şi asiguratorul SC”Asigurare Reasigurare Ardaf”SA. Pronunţată în şedinţă publică , azi 5 octombrie 2010.
Acordă un nou termen la 5 octombrie 2010 pentru când va fi conceptat şi citat asigurătorul S.C. Ardaf S.A., Bucharest Corporate Centre, str.Polizu Gheorghje, nr.58 – 60, et.5, sector 1, cod 011062, Bucureşti, cu copii de pe rechizitoriu, poliţă asigurare şi certificat de înmatriculare.. Se va cita S******** D* A******** T********, inculpatul şi partea civilă C******** I**** având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
Încuviinţează probele cu înscrisuri şi martori solicitate astăzi în şedinţă publică de către apărătorii părţilor. Pune în vedere av.Marinescu Daniel să depună, în timp util, lista cu numele şi domiciliile părţilor, pentru a putea fi citaţi, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere inculpatului să depună la dosar copie de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Acordă un nou termen la 14 septembrie 2010 pentru când se vor cita: - martorii din lucrări. -martorii propuşi de partea civilă C******** I****, pe latura civilă, respectiv numiţii: Crăciun Dumitru şi Udrea Florin. -se vor cita martorii propuşi de inculpat,în circumstanţiere, dacă lista cu numele şi domiciliile acestora va fi depusă în timp util. - S******** D* A******** T********, -S.C. ASIGURARE REASIGURARE ARDAF S.A. la sediul din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman. -asiguratorul SC ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA la sediul din Bucureşti, dacă adresa acestuia va fi indicată în timp util de Sucursala din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman Se va solicita asiguratorului la SC ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA Turnu Măgurele, Teleorman să comunice, în timp util, adresa Sucursalei din Bucureşti, în timp util, întrucât procedura de citare cu aceasta nu s-a putut realiza fiind returnate citaţiile cu menţiunea „destinatar mutat de la adresă, nou proprietar nu permite afişarea”. Inculpatul şi partea civilă C******** I**** au termenul în cunoştinţă şi se vor conforma dispoziţiilor instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2010.
Admite cererea apărătorului inculpatului avocat Marinescu Daniel, care solicită un nou termen, fiind în concediu medical. Se va cita asigurătorul S.C. ASIGURARE REASIGURARE ARDAF S.A. la sediul din Bucureşti, B-dul Primăverii, nr.29, sector 1. Acordă un nou termen la 17 august 2010 pentru când se va cita S******** D* A******** T******** şi S.C. ASIGURARE REASIGURARE ARDAF S.A. cu copie rechizitoriu şi Poliţa de asigurare RCA. Inculpatul şi partea civilă C******** I**** au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iulie 2010.
Admite cererea apărătorului inculpatului avocat Marinescu Daniel, care solicită un nou termen, fiind internat la Spitalul Militar Bucureşti, urmând ca la următorul termen să depună şi actele medicale în acest sens. Introduce în cauză în calitate de asigurător, S.C. ASIGURARE REASIGURARE ARDAF S.A. cu sediul în Bucureşti, str.Amiral Constantin Bălescu, nr.18, sector 1. Acordă un nou termen la 27 iulie 2010 pentru când se va cita S******** D* A******** T******** şi S.C. ASIGURARE REASIGURARE ARDAF S.A. cu copie rechizitoriu şi Poliţa de asigurare RCA. Se va reveni cu adresă către S******** D* A******** T********, să comunice dacă se constituie parte civilă şi cu ce sumă. Inculpatul şi partea civilă C******** I**** au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iulie 2010.
Admite cererea inculpatului care solicită termen pentru a-şi angaja apărător Acordă un nou termen la 13 iulie 2010 pentru când se vor cita inculpatul şi S******** D* A******** T********. Se va emite adresă către S******** D* A******** T********, să comunice dacă se constituie parte civilă şi cu ce sumă. Partea civilă C******** I**** are termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.