M*** M* D*****
InculpatP******* I****
Parte vătămatăP******* I****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul M. D. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p. şi cu reţinerea art. 74 lit. a – art. 76 lit. e C.p., împotriva părţii vătămate P. I.. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 2 ani şi 2 luni conform art. 82 C.p.. Atrage atenţia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.p.. În baza art. 71 al. 1 şi 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.p., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 al. 5 C.p.. În baza art. 14 şi 346 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă a părţii civile P. I. şi obligă pe inculpatul M. D. să-i achite suma de 5.090,8 lei, din care 90,8 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 5.000 lei cu titlu de despăgubiri morale. În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpat să achite suma de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu. În baza art. 193 C.p.p. admite cererea părţii vătămate şi obligă pe inculpat să-i achite suma de 800 lei cheltuieli judiciare ocazionate de proces. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2011.
Constata imposibilitatea audierii martorului Păunescu Filimon. Incuviinteaza cererea formulata de aparatorul partii vatamate si insusita de aparatorul inculpatului. Se citeaza martorul Pipin Florin Ionuţ cu mandat de aducere potrivit art. 183 C.p.p.. Amână judecarea cauzei la 13.01.2011. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2010.
Incuviinteaza probele cu inscrisuri solicitate de parti asa cum au fost formulate. Se emite adresa catre IPJ pentru actualizarea fisei de cazier judiciar a inculpatului. Se citeaza martorii din rechizitoriu, Păunescu Filimon si Păunescu Margareta. Amână judecarea cauzei la 11.11.2010. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2010.
Se emite adresa catre Baroul Arges pentru desemnarea unui aparator din oficiu pentru inculpat. Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu partea vatamata P******* I****. Se citeaza partea vatamata la adresa de resedinta din Com. Cuca, sat Cotu, jud. Argeş. Amână judecarea cauzei la 14.10.2010. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2010.