Dosar 15871/62/2010 din 30.12.2010

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15871/62/2010
Data dosar:
30.12.2010
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2021 la ora 13:00

    Complet: CI5
  • Fond

    Respinge obiecţiunile formulate de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva raportului final de activitate întocmit de lichidatorul judiciar CITR Filiala Braşov SPRL. Aprobă raportul final. În baza art. 132 (2) din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii insolvenţei deschise faţă de debitoarea Knoxcris Serv SRL. Notifică închiderea procedurii debitoarei, creditorilor, asociaţilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. Dispune radierea din evidenţele Consiliului Local al Municipiului Braşov - Direcţia Fiscală a mijloacelor de transport MALUMEX - motor E0082 serie şasiu 0082 DACIA 1304 - motor -0066212 serie şasiu 007404 MERCEDES - motor -00023107 serie şasiu 273782 RENAULT CLIO - motor - C002670 serie şasiu 506788817 DACIA 1310 L - motor - 090196 serie şasiu S256Q300 DACIA DOUBLE - motor - C005596 serie şasiu X3332S506 DACIA - motor - D078658 serie şasiu UU1KSDEKJ38356704 DACIA serie şasiu -UU1KSDEKJ36356704 DACIA serie şasiu - UU1KSDEKJ38422102, înregistrate în patrimoniul debitoarei. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.01.2021.

    Hotarare 60/2021 din 20.01.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 11:30

    Complet: CI5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra propunerii de închidere a procedurii la data de 20.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 14:00

    Complet: CI5-TCo
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea raportului final şi discutarea propunerii de închiderea procedurii, acordă t. 13.01.2021, ora 11,30

    Incheiere de sedinta din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Termen preschimbat

    în temeiul art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 331 şi art. 339 Cod procedură civilă din 1865, se stabilesc următoarele: - se fixează termen de judecată la data de: 03.06.2020, camera de consiliu, ora 14:00;

  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, acordă termen de control la data de: 21.10.2020, camera de consiliu, ora 14:00;

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 19.02.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de lichidare a patrimoniului debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării măsurilor de valorificarea bunurilor identificate în averea debitoarei ?i stabilirea de noi strategii.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 19.06.2019 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării măsurilor de valorificarea bunurilor identificate în patrimonial debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2019
  • Sedinta din data de 20.03.2019 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de valorificarea bunurilor imobile identificate în averea debitoarei şi recuperarea creanţelor.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2018 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării măsurilor de valorificarea bunurilor identificate în patrimonial debitoarei, faţă de cele prezentate de lichidator.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de valorificarea bunurilor imobile identificate în averea debitoarei şi recuperarea creanţelor.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018
  • Sedinta din data de 04.04.2018 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    In vederea continuării demersurilor de valorificarea bunurilor debitoarei, faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2018
  • Sedinta din data de 07.02.2018 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus, în vedere convocării creditorilor, pentru stabilirea strategiei de valorificarea bunurilor.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2018
  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificarea bunurilor societăţii debitoare şi distribuirea sumelor conform planului întocmit.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 21.06.2017 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    In vederea continuării demersurilor de valorificarea bunurilor debitoarei, faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus.

    Incheiere de sedinta din 21.06.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus, pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus, pentru continuarea procedurii de valorificarea bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 14.09.2016 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de valorificare a bunueilor societăţii debitoare.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2016
  • Sedinta din data de 11.05.2016 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei şi distribuirea sumelor conform planului de distribuţie.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2016
  • Sedinta din data de 17.02.2016 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării măsurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, întocmirea raportului asupra fondurilor şi planului de distribuţie.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2016
  • Sedinta din data de 28.10.2015 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea distribuirii sumelor conform planului şi continuării procedurii de valorificarea bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 28.10.2015
  • Sedinta din data de 10.06.2015 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2015
  • Sedinta din data de 11.03.2015 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus, pentru continuarea procedurii de valorificarea bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2015
  • Sedinta din data de 03.12.2014 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii de valorificarea bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 03.12.2014
  • Sedinta din data de 17.09.2014 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificarea bunurilor debitoarei şi întocmirea raportului asupra fondurilor.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2014
  • Sedinta din data de 30.04.2014 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii de valorificare şi reconvocarea adunării creditorilor pentru schimbarea strategiei de valorificare a bunurilor.

    Incheiere de sedinta din 30.04.2014
  • Sedinta din data de 05.02.2014 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Faţă de cele prezentate de lichidator, pentru continuarea procedurii, întocmirea tabelului definitiv consolidat şi stabilirea modalităţii de valorificare a bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2014
  • Sedinta din data de 23.10.2013 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Deschide procedura falimentului asupra societăţii debitoare.

    Hotarare intermediara 2305/2013 din 23.10.2013
  • Sedinta din data de 26.06.2013 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru discutarea propunerii de trecere la procedura falimentului debitoarei

    Incheiere de sedinta din 26.06.2013
  • Sedinta din data de 03.04.2013 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru verificarea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare şi depunerea raportului trimestrial

    Incheiere de sedinta din 03.04.2013
  • Sedinta din data de 05.12.2012 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea perioadei de observaţie a modului de îndeplinire a planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 10.10.2012 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa dosarului de fond, pentru soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei de confirmarea planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 20.06.2012 la ora 14:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Confirmă planul de reorganizare propus de debitoare. Pentru verificarea modului de îndeplinire a acestuia, acordă t. la 10.10.2012

  • Sedinta din data de 13.06.2012 la ora 13:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 20.06.2012

  • Sedinta din data de 06.06.2012 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra planului de reorganizare la data de 13.06.2012.

  • Sedinta din data de 26.04.2012 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru confirmarea planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 15.03.2012 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea contestaţiei şi votarea planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 19.01.2012 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru împlinirea termenului prevăzut de art. 94 din legea insolvenţei, în care persoanele îndreptăţite pot depune plan de reorganizare

  • Sedinta din data de 13.10.2011 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, convocarea adunării creditorilor pentru discutarea ofertei evaluatorului

  • Sedinta din data de 23.06.2011 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi întocmirea tabelului definitiv al creanţelor

  • Sedinta din data de 02.06.2011 la ora 14:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Admite contestaţiile formulate de creditorii CEC Bank SA şi Schachermayer România SRL. Dispune anularea parţială a Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 21.03.2011 în privinţa stabilirii remuneraţiei administratorului judiciar

  • Sedinta din data de 02.06.2011 la ora 14:00

    Complet: CI5
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Respinge contestaţia formulată de creditoarea Păsărică Stroescu Florentina. Admite contestaţia formulată de SC Impuls Leasing IFN

  • Sedinta din data de 26.05.2011 la ora 14:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Amână pronunţare la data de 02.06.2011

  • Sedinta din data de 19.05.2011 la ora 14:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra contestaţiilor la 26.05.2011. Pentru continuarea procedurii, acordă t. la 23.06.2011

  • Sedinta din data de 21.04.2011 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea contestaţiilor, acordă t. în Camera de Consiliun 19.05.2011, ora 14,00

  • Sedinta din data de 31.03.2011 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru discutarea contestaţiilor formulate şi continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 10.02.2011 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat

  • Sedinta din data de 03.02.2011 la ora 15:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Dispune îndreptarea erorii materiale

  • Sedinta din data de 13.01.2011 la ora 11:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Deschide procedura generală de insolvenţă asupra debitoarei. Pentru continuarea procedurii, acordă t. la 31.03.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD