M** T***** F*****
InculpatJ**** N******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul inculpatul M** T***** F*****, 9, recidivist, arestat preventiv în cauză în baza mandatului de arestare preventivă nr.3/09.09.2010 emis de Judecătoria Brad în dosarul nr. 1472/195/2010 deţinut în prezent în Penitenciarul Aiud la: -3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g şi i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a şi 83 alin.1 C.pen., comisă la data de 7/8.09.2010. În temeiul art.83 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1( un) an închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 53/13.10.2009 a Judecătoriei Gurahonţ şi executării pedepsei de 1( un) an închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 50/08.03.2010 a Judecătoriei Brad şi dispune executarea acelor pedepse alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 08.09.2010 la 22.11.2010 . În temeiul art. 350 alin.1 C.pr.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului M** T***** F***** . Interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal. Obligă pe inculpat să plătească părţii civile J**** N******, suma de 300 lei, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei în sarcina Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în favoarea Biroului de avocaţi Brad (pentru avocat Ciota Alina), reprezentând onorariu de avocat din oficiu pentru inculpat în cursul judecăţii. Fără cheltuieli de judecată între părţi.
amânat pronunţarea la 22.11.2010
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2010În vederea administrării probaţiunii .
În temeiul art.160 C.pr.pen. şi art.3001 C.pr.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului MIC TRAIAN-FLORIN, arestat preventiv în cauză în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/09.09.2010 emis de Judecătoria Brad în dosarul nr.1472/195/2010 şi trimis în judecată la data de 24.09.2010 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a, g şi i C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. şi art.83 al.1 C.pen. . Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare . Pronunţată în şedinţa publică din 01.10.2010, ora 11,15 .