Dosar 1599/101/2010 din 10.03.2010

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1599/101/2010
Data dosar:
10.03.2010
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2015 la ora 10:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Admis

    Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar. Admite cererea lichidatorului judiciar. În temeiul art. 131, art.132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Ia act că onorariul lichidatorului judiciar şi cheltuielile de procedură au fost încasate din averea debitoarei. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.03.2015, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

    Hotarare 142/2015 din 13.03.2015
  • Sedinta din data de 06.02.2015 la ora 10:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru afi?area raportului final şi pentru a se înainta adresă către lichidatorul judiciar.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2015
  • Sedinta din data de 21.11.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se înainta adresă către lichidatorul judiciar şi pentru rămânerea definitivă a sentin?ei pronunţată în dosarul având ca obiect antrenarea răspunderii personale a administratorului social al debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2014
  • Sedinta din data de 31.10.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru solu?ionarea dosarului având ca obiect antrenarea răspunderii personale a administratorului social al debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2014
  • Sedinta din data de 17.10.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru solu?ionarea dosarului având ca obiect antrenarea răspunderii personale a administratorului social al debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 17.10.2014
  • Sedinta din data de 03.10.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2014
  • Sedinta din data de 19.09.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei şi se formează dosarul de antrenare nr.1599/101/2010/a5 cu termen de judecată la 03.10.2014

    Incheiere de sedinta din 19.09.2014
  • Sedinta din data de 05.09.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei şi pentru a se înainta adresă către lichidatorul judiciar.

    Incheiere de sedinta din 05.09.2014
  • Sedinta din data de 04.07.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunului rămas în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 04.07.2014
  • Sedinta din data de 27.06.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune la dosar procesul verbal din 27.06.2014 încheiat cu ocazia licita?iei publice organizate în vederea valorificării mijlocului de transport aflat în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2014
  • Sedinta din data de 20.06.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2014
  • Sedinta din data de 13.06.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 13.06.2014
  • Sedinta din data de 06.06.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2014
  • Sedinta din data de 16.05.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2014
  • Sedinta din data de 25.04.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2014
  • Sedinta din data de 11.04.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Termen intermediar

    Respinge sesizarea din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Termen de judecată la 25.04.2014. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.04.2014.

    Incheiere de sedinta din 11.04.2014
  • Sedinta din data de 04.04.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se cita comitetul creditorilor şi lichidatorul judiciar IP Liquidation IPURL, în Camera de Consiliu pentru înlocuirea lichidatorului judiciar.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2014
  • Sedinta din data de 28.03.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2014
  • Sedinta din data de 21.03.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se înainta adresă către lichidatorul judiciar în sensul de a se prezenta în instanţă şi pentru a depune la dosar procesul verbal al licitaţiei din 21.03.2014.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2014
  • Sedinta din data de 07.03.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune la dosar de către lichidatorul judiciar procesele verbale încheiate cu ocazia organizării licitaţiilor în vederea valorificării tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei, precum şi dovada publicării într-un ziar de largă răspândire naţională a anunţului privind desfăşurarea licitaţiilor publice, pentru luna martie 2014

    Incheiere de sedinta din 07.03.2014
  • Sedinta din data de 21.02.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2014
  • Sedinta din data de 07.02.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru afişarea la uşa instanţei a tabelului definitiv rectificat

    Incheiere de sedinta din 07.02.2014
  • Sedinta din data de 31.01.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca lichidatorul judiciar să-şi exprime punctul de vedere cu privire cererea de creanţă formualată de DGFP Mehedinţi.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2014
  • Sedinta din data de 17.01.2014 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se înainta adresă către lichidatorul judiciar.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2014
  • Sedinta din data de 29.11.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea tuturor bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2013
  • Sedinta din data de 15.11.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune la dosar procesele verbale al licitaţiilor din 15.11.2013 şi 22.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2013
  • Sedinta din data de 08.11.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune la dosar procesul verbal al licitaţiei din 08.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2013
  • Sedinta din data de 01.11.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune la dosar procesul verbal al licitaţiei din 01.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 01.11.2013
  • Sedinta din data de 25.10.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune la dosar de către lichidatorul judiciar procesele verbale încheiate pentru licitaţiile publice organizate în fiecare zi de vineri din 06.09.2013 până în 25.10.2013.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2013
  • Sedinta din data de 27.09.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea bunului rămas în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2013
  • Sedinta din data de 05.07.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru afişarea planului de distribuire depus la acest termen de judecată şi pentru valorificarea tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 05.07.2013
  • Sedinta din data de 14.06.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se înainta adresă către lichidatorul judiciar în sensul de a depune la dosar procesele verbale pt datele stabilite când au avut loc vânzările bunurilor prin negociere directă.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2013
  • Sedinta din data de 10.05.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei şi pentru soluţionarea irevocabilă a dosarului având ca obiect antrenarea răspunderii personale a administratorului social.

    Incheiere de sedinta din 10.05.2013
  • Sedinta din data de 19.04.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se înainta adresă către lichidatorul judiciar în sensul de a comunica stadiul procedurii falimentului.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2013
  • Sedinta din data de 22.02.2013 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei, întocmirea planului de distrbuire şi soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect antrenarea răspunderii personale a administratorului social.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2013
  • Sedinta din data de 14.12.2012 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei şi pentru soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect antrenarea răspunderii personale a administratorului social.

  • Sedinta din data de 02.11.2012 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect antrenarea răspunderii personale a administratorului social.

  • Sedinta din data de 21.09.2012 la ora 11:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru valorificarea tuturor bunurilor societăţii şi pentru soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect antrenarea răspunderii pesonale a administratorului social.

  • Sedinta din data de 22.06.2012 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru afişarea tabelului definitiv consolidat rectificat II al creanţelor.

  • Sedinta din data de 11.05.2012 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru afişarea tabelului definitiv consolidat modificat şi a planului de distribuire. Se formează dosarul de antrenare nr.1599/101/2010/a4 cu termen de judecată la 08.06.2012.

  • Sedinta din data de 06.04.2012 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru afişarea planului de distribuire.

  • Sedinta din data de 09.03.2012 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru afişarea tabelului defiitiv consolidat al creanţelor.

  • Sedinta din data de 10.02.2012 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru identificarea bunurilor debitoarei şi pentru stabilirea de către Adunarea creditorilor a modalităţii de valorificare a acestora.

  • Sedinta din data de 02.12.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Admite cererea administratorului judiciar I*** L********** I********* Dr. Tr. Severin , cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin, Aleea Castanilor nr. 5,bl. A3,sc. E,etaj 1, ap.4 , judeţul Mehedinţi . În temeiul art.107 pct. B din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului împotriva debitorului S.C. Vulturul S.R.L. ,cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin ,str. Mihail Kogălniceanu nr. 3,bl. V10,sc. 1,ap. 2 ,judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 2450869, număr de ordine in registrul comerţului J25/1357/1992 . În temeiul art.107 alin .2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator judiciar pe I*** L********** I********* Dr. Tr. Severin , cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin, Aleea Castanilor nr. 5,bl. A3,sc. E,etaj 1, ap.4 , judeţul Mehedinţi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, retribuţia urmând să fie stabilită ulterior, pe baza activităţii desfăşurate. În temeiul art.107 alin .2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii,precum şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor născute în cursul procedurii la 13.01.2012 . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 10.02.2012 . Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 24.02.2012 . Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 09.03.2012 . În temeiul art. 113 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Termen de judecată la 10.02.2012. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02.12.2011 .

  • Sedinta din data de 04.11.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidator şi acordă termen de judecată la data de 02.12.2011

  • Sedinta din data de 30.09.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pt convocarea adunării creditorilor în vederea discutării cererii de intrare în faliment.

  • Sedinta din data de 24.06.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru soluţionarea contestaţiilor.

  • Sedinta din data de 13.05.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru soluţionarea contestaţiei formulate de administratorul social împotriva creanţei solicitate de Consiliul Judeţean Mehedinţi.

  • Sedinta din data de 01.04.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea afişării tabelului definitiv modificat al creanţelor.

  • Sedinta din data de 04.03.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru depunerea la dosar a hotărârilor cu privire la contestaţiile formulate la tabelul definitiv al creanţelor cu menţiunea irevocabile.

  • Sedinta din data de 11.02.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Soluţionare

    Dosar nr.1599/101/2010/F2. Admite contestaţia. Dispune modificarea tabelului definitiv suplimentar al creanţelor împotriva debitoarei, înscriind creditoarea CEC Bank - Sucursala Dr. Tr. Severin cu suma de 40559,96 lei. Obligă creditoarea să plătească suma de 600 lei cheltuieli de judecată către debitoare. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa piblică azi, 11.02.2011.

  • Sedinta din data de 28.01.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Dosar nr.1599/101/2010/F2. Amână cauza pentru observarea raportului de expertiză contabilă de către părţi.

  • Sedinta din data de 21.01.2011 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Amână cauza până la soluţionarea contestaţiilor formulate de debitoare.

  • Sedinta din data de 17.12.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Dosar nr.1599/101/2010/F1. Amână cauza pentru pentru a se înainta adresă către expertul contabil în vederea întocmirii lucrării. Dosar nr.1599/101/2010/F2. Amână cauza pentru pentru a se înainta adresă către expertul contabil în vederea întocmirii lucrării.

  • Sedinta din data de 26.11.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Dosar nr.1599/101/2010/F1. Amână cauza pentru a se întocmi adresă către administratorul social în sensul de a depune la dosar dovada achitării onorariului expert. Dosar nr.1599/101/2010/F2. Amână cauza pentru a se întocmi adresă către administratorul social în sensul de a depune la dosar dovada achitării onorariului expert.

  • Sedinta din data de 19.11.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amână cauza

    Dosar nr.1599/101/2010/F1. A fost încuviinţată proba cu expertiza contabilă. Amână cauza pentru a se întocmi adrese către expertul contabil Naidan Nicolae şi către B.L.E.C. Dosar nr.1599/101/2010/F2. A fost încuviinţată proba cu expertiza contabilă. Amână cauza pentru a se întocmi adrese către expertul contabil Naidan Nicolae şi către B.L.E.C.

  • Sedinta din data de 05.11.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Dosar nr.1599/101/2010. Acordă termen pentru continuarea procedurii. Dosar nr.1599/101/2010/F1. Amână cauza pentru a se depune de către contestator dovada achitării sumei de 5000 lei sau a altei sume din credit şi punctul de vedere cu privire la probatoriul solicitat, respectiv efectuarea expertizei contabile. Dosar nr.1599/101/2010/F2. Amână cauza pentru a se depune de către contestator dovada achitării sumei de 10000 lei sau a altei sume din credit şi punctul de vedere cu privire la probatoriul solicitat, respectiv efectuarea expertizei contabile.

  • Sedinta din data de 22.10.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Dosar nr.1599/101/2010/F2. Admite cererea de amânare formulată de administratorul social pentru a verifica dacă suma înscrisă în tabelul definitiv suplimentar întocmit de administratorul judiciar corespunde cu solicitările sale din contestaţie. Dosar nr.1599/101/2010/F1. Admite cererea de amânare formulată de administratorul social pentru a verifica dacă suma înscrisă în tabelul definitiv suplimentar întocmit de administratorul judiciar corespunde cu solicitările sale din contestaţie.

  • Sedinta din data de 15.10.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Dosar nr.1599/101/2010. Amână cauza pentru afişarea tabelului definitiv suplimentar al creanţelor împotriva debitorului S* V******* S** Dr. Tr. Severin.

  • Sedinta din data de 08.10.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Amână cauza pentru completarea tabelului definitiv al creanţelor.

  • Sedinta din data de 10.09.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Admite cererea de amânare formulată de debitoare şi se vor solicita relaţii de la administratorul judiciar.

  • Sedinta din data de 02.07.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Admite cererea de amânare formulată de administratorul judiciar în vederea depunerii planului de reorganizare şi a raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă. Se va afişa tabelul definitiv al creanţelor împotriva debitoarei.

  • Sedinta din data de 04.06.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Amână cauza pt întocmirea tabelului definitiv al creanţelor împotriva debitoarei S* V******* S** şi dispune afişarea tabelului preliminar al creanţelor depus la termenul de azi.

  • Sedinta din data de 21.05.2010 la ora 10:30

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Amână cauza pt întocmirea tabelului preliminar al creanţelor împotrive debitoarei S* V******* S**.

  • Sedinta din data de 23.04.2010 la ora 09:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Soluţionare

    Admite acţiunea formulată de debitoarea S.C. Vulturul S.R.L. ,cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin ,str. Mihail Kogalniceanu nr. 3,bl. V10,sc. 1,ap. 2 ,judeţul Mehedinţi , pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţa . În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţa împotriva debitoarei S.C. Vulturul S.R.L. ,cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin ,str. Mihail Kogălniceanu nr. 3,bl. V10,sc. 1,ap. 2 ,judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 2450869, număr de ordine in registrul comerţului J25/1357/1992 . În temeiul art. 34 din Legea 85/2006. Desemnează administrator judiciar pe I*** L********** I*********, cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin, str. Castanilor nr.5,bl. A3,sc. E,ap. 4, judeţul Mehedinţi,cod de identificare fiscala 21120301,număr de ordine in tabloul administratorilor judiciari 450 ,care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din legea nr. 85/2006 cu o retribuţie ce se va stabili ulterior în funcţie de activitatea desfăşurată . În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei S.C. Vulturul S.R.L.,asociaţilor,acţionarilor,creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi,prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în vederea efectuării menţiunii,în temeiul art. 61 din legea nr. 85/2006 precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi . Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la 21.05.2010 . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 04.06.2010. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 18.06.2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 02.07.2010 . Fixează termen pentru adunarea creditorilor la data de 09.06.2010, orele 12,00, la sediul Tribunalului Mehedinţi, Bd. Carol I, nr. 14,judeţul Mehedinţi si convoacă creditorii debitoarei . Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitoarei de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei , contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate intr-un cont special de depozit bancar . Fixează termen de judecată la 21.05.2010. Definitiva . Cu drept de recurs în termen 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.04.2010.

  • Sedinta din data de 09.04.2010 la ora 09:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Amână cauza în vederea depunerii de către debitoare a tuturor actelor obligatorii conform art.28 din Legea insolvenţei.

  • Sedinta din data de 26.03.2010 la ora 09:00

    Complet: CD7 F (fost CD18F)
  • Amânat

    Admite cererea de amânare formulată de administratorul debitoarei în vederea angajării unui apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD