Dosar 1605/828/2010 din 07.09.2010

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1605/828/2010
Data dosar:
07.09.2010
Instanta:
Judecătoria Topoloveni
Departament:
Judecatorie
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C5- Vineri (P.C)
  • Respingerea plângerii

    Respinge plângerea contravenţională formulată de către petentul TECA FLOREA IULIAN CORNEL, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ – POLIŢIA RUTIERĂ TOPOLOVENI, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.10.2010.

  • Sedinta din data de 08.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C5- Vineri (P.C)
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2010, pentru când se citează părţile, petentul cu copia întâmpinării depusă la dosar de intimat, iar intimatul cu menţiunea de a face dovada omologării şi verificării metrologice a aparatului radar, şi de a preciza viteza legală maximă admisă pe sectorul de drum unde a avut loc contravenţia. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD