R**** N******** A P******** - R******* - D******* S****** V*****
PetentD******* R******** D* D****** S* P***** B******** - S***** D* D****** N******** P******
IntimatAdmite în parte plângerea. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu nr. 1300478/7.12.2009 emis de intimată numai în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art.41 alin.(1) din OG 43/1997 şi sancţionată de art. 60 alin.1 lit.e din OG 43/1997 respectiv pentru amenda aplicată în sumă de 2000 lei. Menţine în rest procesul verbal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi,30.11.2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 30.11.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 Noiembrie 2010.
Revine cu adresă către intimat în vederea comunicării ordinului de serviciu prin care agenţii constatatori fac dovada ca au această calitate la data de 07.12.2009, în punctul Valea Ursului; dovada ca aparatul folosit este măsurat metrologic la zi şi dovada ca aparatul folosit a fost amplasat in zona autorizata si aşa încât sa fie înlăturată orice eroare, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei, în conformitate cu disp. art.167 alin.1 Cod proc. civilă, urmează a o admite, sens în care va dispune citarea intimatei cu menţiunea de a depune înscrisurile menţionate mai sus. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite proba cu înscrisuri, solicitată de către petentă prin nota de probatoriu de la dosar, în cadrul căreia cere a se pune în vedere intimatei să depună ordinul de serviciu prin care agenţii constatatori fac dovada ca au această calitate la data de 07.12.2009, în punctul Valea Ursului; dovada ca aparatul folosit este măsurat metrologic la zi şi dovada ca aparatul folosit a fost amplasat in zona autorizata si aşa încât sa fie înlăturată orice eroare, sens în care dispune citarea intimatei cu menţiunea de a depune înscrisurile menţionate mai sus. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.10.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2010.
Reia procedura de citare cu intimata la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către intimată, pentru a depune la dosar copie lizibilă de pe procesul verbal de contravenţie nr. 1300478/07.12.2009 cu menţiunea de avertisment amendă în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 26.05.2010, pentru când se citează intimata, petenta având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2010
Admite cererea formulată de către petentă, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului acesteia. Dispune citarea părţilor cu menţiunea de a depune la doar copie lizibilă de pe procesul verbal de contravenţie nr.1300478/07.12.2009. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 05.05.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2010