Dosar 16263/281/2010 din 24.08.2010

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16263/281/2010
Data dosar:
24.08.2010
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.08.2010 la ora 8:30

    Complet: PEN3 V
  • Soluţionare

    Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti, privind pe condamnatul Ilie Oliver Ghiocel, în prezent aflat în executarea pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 61/2005 pronunţată de Tribunalul Olt şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 60 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.08.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD