M******* P**** D*****
InculpatC****** D****
InculpatL***** L*****
InculpatP******* M*********** A***
Parte civilăP******** C******** S**
Parte civilăÎn baza art. 208 alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a), g) şi i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 99 şi următoarele Cod penal şi cu aplicarea art. 320 ind 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul M******* P**** D***** la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 110 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 18.02.2010 până la data de 25.02.2010. În baza art. 191 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul în solidar cu părţile responsabilă civilmente Moldovan Valentin şi Moldovan Lucia, la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 208 alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a), g) şi i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 99 şi următoarele Cod penal şi cu aplicarea art. 320 ind 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C****** D**** - la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 110 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 18.02.2010 până la data de 25.02.2010. În baza art. 191 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul în solidar cu parte responsabilă civilmente C****** D**** şi Cîrpaci Genoveva, la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 208 alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a), g) şi i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 75 lit. c) Cod penal şi cu aplicarea art. 320 ind 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul L***** L***** - la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81 şi 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 23.02.2010 până la data de 25.02.2010. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul, la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art.14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă P******* M*********** A*** cu sediul Arad, Bulevardul Revoluţiei nr.74, judeţul Arad, şi în consecinţă obligă inculpaţii în solidar şi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata către partea civilă a sumei de 5641,42 lei RON cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art.14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Pasconmat Construct” S.R.L. Braşov, cu sediul în localitatea Hălchiu, str. G. Coşbuc, nr. 593 bis, jud. Braşov şi în consecinţă obligă inculpaţii în solidar şi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata către partea civilă a sumei de 6782,17 lei RON cu titlu de despăgubiri materiale. Dispune virarea din fondul Ministerul Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 600 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpaţii C****** D**** şi L***** L*****, părţile responsabile civilmente Moldovan Valentin, Moldovan Lucia, C****** D**** şi Cîrpaci Genoveva şi de la comunicare cu inculpatul M******* P**** D***** şi părţile civile P******* M*********** A***, SC P******** C******** S** Braşov şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2010.
T: 15.12.2010 - pentru citare martori
T: 03.11.2010 - pentru citarea inculpatului Moldovan din Centrul pentru minori Buziaş