Dosar 1632/117/2009 din 09.04.2010

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1632/117/2009
Data dosar:
09.04.2010
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.09.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de reclamantul BM împotriva sentinţei civile nr. 3515 din 30.11.2009 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 1632/117/2009 pe care o modifică în totalitate în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul BM în contradictoriu cu pârâta SC TS SA şi în consecinţă : Dispune anularea deciziei nr. 1670 emisă de pârâtă la data de 5 august 2008 privind desfacerea contractului de muncă al reclamantului, înregistrat la ITM Cluj sub nr. 32942/25.08.2008. Dispune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior şi obligă pârâta la plata cu titlu de despăgubire a drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate începând cu data de 01.08.2008 şi până la data reintegrării efective. Obligă pe intimata SC TS SA să plătească recurentului BM suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2010

  • Sedinta din data de 24.06.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R - amânare
  • Repus pe rol

    redeschis dezbaterile. se va solicita copia certificată a caietului grefierului conţinând cuprinsul dezbaterilor la termenul din 30.11.2009

  • Sedinta din data de 22.06.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Încheiere

    AP 24 iunie 2010 - art. 260 (1) C.pr.civ

Flux dosar


Actualizare GRPD