D***** Ş*****
ReclamantP*** L***** V*****
PârâtP*** L***** - D******
Pârâtadmite actiunea.
Consideră necesar şi dispune a se emite adresa catre Primaria mun. Suceava, Oficiul de Stare Civila pentru a se solicita un extras uz oficial dupa certificatul de deces dupa Popa Lucian, decedat dupa anul 2002 si care a avut ultimul domiciliul in Suceava, str. Oituz nr. 25 bl. M6 ap. 5 jud. Suceava. Dispune introducerea in cauza a mostenitorului efunctului si citarea de la adresa indicata si de IPJ Suceava.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se pune în discuţie stabilirea valorii autoturismului care arată a fi de 1500 lei şi pt. care se stabileşte taxă de timbru de 131 lei, pt. care se impune achitarea diferenţei de 121 lei şi timbru judiciar de 2,7 lei. J U D E C A T A, Consideră necesar şi dispune a se reveni cu adresă către Poliţia mun. Suceava – Biroul de Ordine Publică pentru a se efectua cercetări asupra faptului dacă pârâtul locuieşte efectiv la vreuna din adresele indicate şi dacă are sau nu cunoştinţă de proces. Dispune a se repeta procedura de citare cu pârâtul prin publicitate şi afişare la uşa instanţei la ambele adrese.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, sub prestare de jurământ s-a luat declaraţie martorului propus de către reclamant, susţinerile sale fiind consemnate în proces verbal ataşat la dosar. Av. Bosovici S. depune dovada citării pârâtului prin publicitate şi mai multe adrese de răspuns primite de către acesta din partea Politiei Suceava, la solicitările acestuia. J U D E C A T A, Consideră necesar şi dispune a se emite adresă către Poliţia mun. Suceava – Biroul de Ordine Publică pentru a se efectua cercetări asupra faptului dacă pârâtul locuieşte efectiv la vreuna din adresele indicate şi dacă are sau nu cunoştinţă de proces.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, apărătorul reclamantului depune împuternicire avocaţială şi arată că există în desfăşurare o anchetă a organelor de poliţie unde pârâtului i s-a luat o declaraţie prin care acesta recunoaşte că a cumpărat maşina pe care la rândul său a vândut-o, că a făcut demersuri la poliţie pentru a depune dovezile necesare dar fără rezultat, nu s-au putut afla relaţii suplimentare. Av. Bosovici S. precizează că valoarea autoturismului este de 5000 lei şi pentru care trebuie să achite taxă de timbru de 10 lei. Precizează că solicită doar acţiune în constatare cu privire la vânzarea maşinii pentru ca partea reclamantă să poată fi scăzută de la serviciul de taxe şi impozite, solicită încuviinţarea probei testimoniale, numele martorului va fi indicat cu listă şi acordarea unui nou termen pentru a depune la dosar cererea înaintată către organele de poliţie. Instanţa pune în vedere necesitatea citării pârâtului şi prin publicitate. J U D E C A T A, Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul, dispune a se repeta procedura de citare, la ambele adrese şi prin afişare la uşa instanţei şi urmează a admite proba testimonială solicitată, sub rezerva rediscutării.