Dosar 16517/193/2010 din 28.10.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16517/193/2010
Data dosar:
28.10.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 08:30

    Complet: PN4
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul Tucaliuc Gheorghe Cătălin pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 9 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. În temeiul art. 861, 862, 71 alin. 5 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani, încredinţând supravegherea Serviciului de Probaţiune Iaşi. Atrage atenţia inculpatului asupra obligativităţii de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 Cod penal. Obligă inculpatul a se prezenta trimestrial la Serviciul de Probaţiune Iaşi. În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal interzice inculpatului dreptul de a conduce orice autovehicul pe perioada termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.200 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 160 lei, contravaloarea probelor biologice, ce se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean MAVROMATI Botoşani. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 17 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 08:30

    Complet: PA4
  • Amână cauza

    Asupra probelor solicitate de către inculpat, respectiv proba cu înscrisuri şi ascultarea în calitate de martor în circumstanţiere a numitului Ciobeică Adrian, apreciindu-le concludente şi utile cauzei, în baza art. 67 alin. 2 C.proc.pen. urmează a le încuviinţa. În vederea administrării probelor noi şi a audierii martorului, va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,

Flux dosar


Actualizare GRPD