D**** A********
CondamnatÎn baza art. 449 C. pr. pen. admite cererea formulată de petentul condamnat D**** A********, fiul lui Alexandru şi Anica, născut la data de 21.11.1977, deţinut în Penitenciarul Mărgineni. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 877/7.05.2009 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 576/17.08.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, în următoarele pedepse componente: - 6 ani închisoare pentru săvârşirea la data de 15.01.2009 a unei infracţiuni prevăzute de art. 208, al.1 – 209, al.1, lit. a, e, g, i, C. pen. cu aplicarea art. 41, al.2, C. pen. şi art. 37, lit. a, C. pen. - 456 zile închisoare – rest neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 186/28.02.2008 a Judecătoriei Moreni, ca urmare a aplicării art. 61 C. pen. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 311/19.10.2009 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin neapelare, în următoarele pedepse componente: - 4 ani închisoare pentru săvârşirea la data de 4/5.01.2008 a unei infracţiuni prevăzute de art. 208, al.1 – 209, al.1, lit. e, g, i, C. pen. cu aplicarea art. 37, lit. a, C. pen. - 456 zile închisoare – rest neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 186/28.02.2008 a Judecătoriei Moreni, ca urmare a aplicării art. 61 C. pen. În baza art. 36, al.2, C. pen. contopeşte aceste pedepse şi cu restul neexecutat de 456 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 186/28.02.2008 a Judecătoriei Moreni, petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. În baza art. 36, al.3, C. pen. deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 15.01.2009 la zi. Dispune anularea mandatelor de executare nr. 906/17.08.2009 al Judecătoriei Ploieşti şi nr. 753/10.11.2009 al Judecătoriei Târgovişte şi emiterea unui nou mandat cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor de condamnare şi a stării de arest. În baza art. 192, al.3, C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare şi de la pronunţare pentru procuror.