P******** D* P* L**** J********** S****
RecurentM**** G*******
Intimat InculpatAdmite cererea
DOSAR NR.16622/306/2010 H O T Ă R Ă Ş T E În baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit b C.p. şi art.320 indice 1 alin 7 C.p.p., condamnă inculpatul condamnă inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. În baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit b C.p. şi art.320 indice 1 alin 7 condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având in sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 33 lit.b şi art.34 lit.b C.p. inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare sporită la 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen. În baza art. 191 al.1 cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 490 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.4 lit b şi art. 7 din Legea 76/2008 dispune prevalarea de probe biologice de la inculpat în condiţiile art. 5 al 1 din Legea 76/2008 la eliberarea din penitenciar. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare cu inculpatul. Pronunţa in şedinţa publica azi,1.03.2011. PREŞEDINTE
îndreaptă eroarea materială
AP 1.03.2011
AP 22.02.2011
lipsă părţi