S* T****** S* C******
Petent RECLAMANTC******** L**** A* M*********** C******
Intimat PÂRÂTAnulează apelul ca insuficient timbrat
Pentru a se emite adresă către apelantă cu menţiunea de a face dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru.
Faţă de cererea apărătorului apelantei reclamante.
Admite cererea . Modifică încheierea din 14 aprilie 2010 în sensul că stabileşte taxa judiciară de timbru datorată în apel de apelanta reclamantă în cuantum de 2106,92 lei, urmând ca apelantul să achite diferenţa de 1840 lei . Constată că taxa de timbru datorată de reclamanţi la instanţa de fond a fost achitată integral . Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii . Irevocabilă.
Pentru ca apelanta reclamantă să facă dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru stabilită pentru fond şi pentru apel.
Pentru ca apelanta reclamantă să precizeze valoarea obiectului litigiului şi să timbreze corespunzător valorii precizate.
Decizia nr.89. Admite apelul. Desfiinţează sentinţa. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu recurs.
califică calea de atac ca fiind apel şi acordă termen conceptarea părţilor cu noile calită, de apelantă, respectiv intimat şi pentru compunerea legală a completului de judecată.