S*** N*** E****** S**
Recurent PârâtP******* C****** D******** -**** P*****
Intimat ReclamantRespinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată. Respinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 7.04.2011.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta-pârâtă S.C. Naco Express S.R.L. pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul documentaţiei tehnice comunicată la acest termen pentru a-şi pregăti apărarea
Pentru a da posibilitate intimatei reclamante să depună la dosar propunerea tehnică, iar în cazul în care nu există să comunice un răspuns oficial în acest sens, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare conducătorului unităţii, motiv pentru care se impune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată.
Admite cererea intimatei-reclamante de amânare a judecăţii pentru lipsă apărare. Pune în vedere părţilor să depună actele care au stat la baza încheierii contractului ce face obiectul litigiului
Pune în vedere recurentei-pârâte să-şi precizeze punctul de vedere asupra excepţiei nulităţii recursului invocate de intimata-reclamantă. Amână judecata şi acordă termen la data de 09.09.2010, ora 09:00, sala E 01 „Vasile Lascăr”, Complet 4 Recurs, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.