N*** G** R***
InculpatS* G******* A******** S*
Parte civilăAdmite cererea de scutire formulată de inculpat, ca întemeiată, pentru amenda în cuantum de 2.000 lei aplicată prin încheierea din data de 21.01.2011. În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 aprobată prin L. nr. 49/2006, cu aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 3201 C.proc.pen., art. 74 lit. (a) C.pen. şi art. 76 alin. (1) lit. (e) C.pen. condamnă pe inculpatul Nica Radu la o pedeapsă de 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de SC „Groupama Asigurări” SA Bucureşti având ca obiect plata sumei de 19.731,55 lei, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 580 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologico-alcoolice nr. 1842, 1843/09.12.2009 se va avansa de către Ministerul Justiţiei în contul 50414557951 al Trezoreriei Botoşani pentru Spitalul Judeţean „Mavromati” Botoşani. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 3.03.3011, ORA: 08,30.
ALTE CAUZE.
Având în vedere cererea de acordare a unui termen de judecată pentru angajare apărător formulată de inculpatul Nica Radu, instanţa o va admite şi va acorda termen de judecată pentru când va dispune introducerea în cauză şi citarea în calitate de parte civilă a SC Groupama SA – Sucursala Botoşani cu sediul în Botoşani, str. Calea Naţională, nr.107, bl. O2, jud. Botoşani.