D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** C**** S******
Recurent ReclamantŞ***** A****
Intimat PARATRespinge cererea de investire cu formulă executorie formulată de petenta Ş***** A****. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26.03.2012.
Respinge acţiunea.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei pentru formularea răspunsului la înscrisurile comunicate la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2011 pentru când părţile au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12. 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 07.12.2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când reprezentanta reclamantului va depune toate înscrisurile ce au stat la baza cercetării disciplinare a numitei Juca Daniela şi a contestatoarei, totodată de a depune dosarul administrativ al d-nei Juca Daniela, urmând ca după depunerea acestora instanţa să se pronunţe cu privire la proba testimonială solicitată de reprezentantul pârâtei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.10. 2010.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către apărătorul ales al pârâtei, motivată de împrejurarea că la termenul de judecată se află la Judecătoria Moldova Nouă. Constată desfiinţat completul de judecată C.3. Repartizează cauza completului de judecată C.10 civil, la termenul de judecată din 26 octombrie 2010.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul reclamantei, pentru studierea întâmpinării. Amână judecarea cauzei la termenul de judecată din 14 septembrie 2010.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către pârâtă, pentru angajarea unui apărător. Amână judecarea cauzei la termenul de judecată din 15 iunie 2010.