V********* I***
Recurent ReclamantN******* C*********
Intimat PârâtN******* D****** - M*****
Intimat PârâtRespinge acţiunea.
Din lipsă de timp, pentru deliberare amână pronunţarea la data de 08.09.2011
Din lipsă de timp, pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 01.09.2011
Văzând cererea depusă de apărătoarea reclamantului, av. Froicu Irina, instanţa o consideră întemeiată şi în conf. art. 156 alin.1 Cod procedură civilă, o va admite. Faţă de aceste considerente, urmează a se acorda un nou termen de judecată dispune amânarea cauzei. În temeiul art.153 alin.1 Cod procedură civilă modificat prin Legea nr. 202/2010 , reclamantul prin apărător primeşte TC, urmând a se cita pârâta
Văzând cererea depusă de apărătoarea reclamantului, av. Froicu Irina, instanţa va dispune amânarea cauzei. În temeiul art.153 alin.1 Cod procedură civilă modificat prin Legea nr. 202/2010 , reclamantul prin apărător primeşte TC, urmând a se cita pârâţii.
Pentru a da posibilitate pârâtului să depună la dosar copia hotărârii în care s-a judecat cu Vereşteanu Elena şi copia contractului de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat imobilul în litigiu, constată necesar amânarea cauzei pentru când se va reveni cu procedura de citare a pârâtei, întrucât procedura de citare cu aceasta a fost îndeplinită prin afişare.
Având în lipsa pârâţilor, va dispune a se reveni cu procedura de citare a acestora cu menţiunea de a comunica punctul de vedere faţă de aceasta şi a se atenţiona factorul poştal de a îndeplini procedura de citare cu pârâţii. De asemenea, dispune a se reveni cu adresă la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Botoşani, pentru a se solicita ataşarea ds. nr. 250/P/2010.
Faţă de cererea formulată de apărătorul reclamantului, de acordare a unui nou termen de judecată pentru a indica temeiul juridic al acţiunii, instanţa o va admite şi va dispune a se emite adresă la Arhiva Judecătoriei Botoşani, pentru ataşarea dosarului civil nr. 9015/2005 şi la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Botoşani, pentru a se solicita ds. nr. 250/P/2010.
Verificând actele dosarului, constată că pârâţii au fost citaţi în mod greşit, respectiv Nichita Constantin şi Nichita Daniela, în loc de N******* C********* şi Nichifor Daniela-Mirela aşa cum figurează în înscrisurile existente la fila 95 dosar, motiv pentru care dispune rectificarea citativului şi a menţiunilor existente în programul ECRIS, în sensul celor arătate. Având în vedere că procedura de citare cu părţile este nelegal îndeplinită, în temeiul art.85 şi 107 Cod procedură civilă consideră necesară amânarea cauzei şi a se reveni la citarea pârâţilor.
pentru îndeplinirea procedurii de citare
SE VA REVENI LA PROCEDURA DE CITARE CU PÂRÂŢII LA DOM. DIN BUCECEA,BL.15, ET.1, AP.7
În vederea administrarii probelor de completul iniţial învestit amana cauza.