Dosar 16820/193/2010 din 03.11.2010

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16820/193/2010
Data dosar:
03.11.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2011 la ora 08:30

    Complet: PA4
  • Condamnare

    Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. 1. Condamnă pe inculpatul Feraru Ioan pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de: - art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare; - art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal faţă de cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală 716/22.03.2011 a Judecătoriei Botoşani şi faţă de acelea pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală 2300/27.09.2010 a Judecătoriei Botoşani, repunând în individualitatea lor pedepsele aplicate, respectiv: - pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal; - menţine dispoziţia privind revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală 215/24.01.2006 a Judecătoriei Botoşani, cu rest de executat de 711 zile; - pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 211 alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; - menţine dispoziţia privind revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală 215/24.01.2006 a Judecătoriei Botoşani, cu rest de executat de 711 zile. În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b, 36 Cod penal, contopeşte pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare, 4 ani şi 8 luni închisoare şi 7 ani închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. În temeiul art. 61 Cod penal contopeşte restul rămas neexecutat de 711 zile cu pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată durata executată de la 25.06.2010 la 21.12.2010 şi de la 17.02.2011 la zi. Dispune anularea mandatelor de executare emise anterior, urmând a se emite un nou mandat conform dispoziţiilor prezentei sentinţe. 2. Condamnă pe inculpata I**** S**** C******** pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de: - art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; - art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că inculpata a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal şi, în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, îi aplică acesteia pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. 3. Condamnă pe inculpata Ungureanu Cătălina pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de: - art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; - art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că inculpata a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal şi, în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, îi aplică acesteia pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal. 4. Condamnă pe inculpata Cilibache Maria Cătălina pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de: - art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; - art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că inculpata a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal şi, în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, îi aplică acesteia pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal. Constată că partea vătămată Ciobănaşu Vasile nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal dispune confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a sumei de câte 100 lei, în folosul statului. Obligă fiecare dintre inculpaţi să plătească statului suma de câte 950 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 1.200 lei, onorariul apărătorilor din oficiu, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 04.08.2011 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea inculpatului Feraru Ioan, prin apărător, prin care solicită ataşarea dosarului nr. 1773/193/2010 al Judecătoriei Botoşani în vederea contopirii pedepselor, instanţa

  • Sedinta din data de 12.07.2011 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpata I**** S**** C********, care urmează a se cita prin A.N.P Bucureşti, precum şi necesitatea depunerii situaţiei juridice a inculpaţilor şi a cazierelor acestora, va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,

  • Sedinta din data de 25.05.2011 la ora 08:30

    Complet: PN4
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art. 199 Cod procedură penală dispune scutirea celor doi avocaţi de la plata amenzilor de câte 500 lei aplicate la termenul de judecată din data de 17 mai 2011, pentru lipsa nejustificată de la acel termen de judecată, fără a asigura substituirea. Instanţa va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,

  • Sedinta din data de 17.05.2011 la ora 08:30

    Complet: PA4
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art. 198 alin. 1 lit. b1 Cod procedură penală dispune amendarea avocaţilor Petrovici Bogdan şi Hilote Sebastian cu suma de câte 500 lei, pentru lipsa nejustificată de la acest termen de judecată, fără a asigura substituirea. Instanţa va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,

  • Sedinta din data de 05.04.2011 la ora 08:30

    Complet: PA4
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor privind infracţiunea de violare de domiciliu formulată de către reprezentantul Ministerului Public, şi pentru ca apărătorii inculpaţilor să pună concluzii în acest sens, va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,

  • Sedinta din data de 08.03.2011 la ora 08:30

    Complet: PA4
  • Amână cauza

    Instanţa consideră necesar a se face adresă către Penitenciarul Botoşani pentru situaţia juridică a inculpatei I**** S**** C********, a se emite mandate de aducere pentru inculpaţii lipsă şi a se cita primii trei martori propuşi de acuzare.

  • Sedinta din data de 25.01.2011 la ora 08:30

    Complet: PA4
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul Feraru Ioan şi a administrării probelor noi, va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,

  • Sedinta din data de 03.12.2010 la ora 08:30

    Complet: PA4
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul, a administrării probelor noi şi a audierii martorilor din lucrări, va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,

Flux dosar


Actualizare GRPD