T******** I***** R*****
ContestatorC*** J******** D* A******** D* S******* A****
IntimatAdmite excepţia perimării. Constată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2011.
În temeiul disp. art.242 alin.1 pct.2 Cod proc. civ. suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2010.
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu părţile. Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2010, pentru când se citează contestatorul, cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3o lei sub sancţiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 modificată, şi intimata cu copie acţiune şi cu menţiunea de înainta instanţei, copii certificate ale înscrisurilor aflate în dosarul de executare în care s-a emis titlul executoriu nr.24/13.08.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2010.