D**** G*********
PetentG**** F********* A****
IntimatRespinge plângerea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru petenta D**** G********* proba solicitată şi anume proba cu testimonială cu doi martori. Pune în vedere petentei să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliile martorilor în vederea audierii, în termen de 5 zile, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. Pentru celeritatea soluţionării cauzei, în conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 C.proc.civ., dispune citarea martorilor propuşi de petent şi cu mandate de aducere fără însoţitor. În baza disp. art. 175 C.proc.civ. emite adresă către SC SCANIA FĂGET SRL pentru a preciza ora la care a fost emisă factura de la fila 5 din dosar seria SCA 0004417, precum şi dacă a fost emisă de aceasta. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.02.2011, orele 10. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2011.