S* S******** S**
ContestatorD*** I****
IntimatAdmite contestaţia la executare.
Amână pronunţarea la 23.05.2011
- comunicarea contestatoarei a unui exemplar de pe întâmpinare şi înscrisurile anexate acesteia; - proroga la următorul termen de judecată verificarea competenţei teritoriale, materiale şi generale, în baza art. 159 Cod procedură civilă Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010. Amână cauza pentru data de 16 mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 martie 2011.
- reluarea procedurii de citare cu intimata cu un exemplar din copia acţiunii introductive şi al înscrisurilor anexate acesteia, după parvenirea lor la dosar; - revenirea cu adresă către intimata D.G.F.P Ilfov, cu solicitarea de a comunica până la următorul termen de judecată toate actele de executare, întocmite pe numele contestatoarei dosarul în care s-a emis procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 483329/31.12.2009; - proroga la următorul termen de judecată verificarea competenţei teritoriale, materiale şi generale, în baza art. 159 Cod procedură civilă Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, după comunicarea dosarului de executare; Amână cauza pentru data de 21 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14 februarie 2011.
- emiterea unei adrese către intimata D.G.F.P Ilfov, cu solicitarea de a comunica până la următorul termen de judecată toate actele de executare, întocmite pe numele contestatoarei dosarul în care s-a emis procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile emis la data de 31.12.2009; - proroga la următorul termen de judecată verificarea competenţei teritoriale, materiale şi generale, în baza art. 159 Cod procedură civilă Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, după comunicarea dosarului de executare; - acordă termen în cunoştinţă contestatoarei prin reprezentant. Amână cauza pentru data de 14 februarie 2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 ianuarie 2011.