A******** D* P********** P*** S**** 3*
ReclamantH****** A********
PârâtH****** O*** D******
PârâtAdmite acţiunea precizată. Obliga pârâtul la plata sumei de 4.239 lei reprezentând cheltuieli întreţinere aferente perioadei iulie 2010- august 2011 şi a sumei de 1.469 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 5 Octombrie 2011. .
Repune cauza pe rol în vederea precizării de către reclamantă a pretenţiilor pe care le are faţă de pârâţi sub aspectul perioadei şi a sumelor ce reprezintă utilităţi respectiv a celor ce reprezintă penalităţi în urma achitării sumelor din chitanţele depuse de pârâţi sub sancţiunea art. 155 indice 1 cod proc. civ. Fixează termen de judecată la data de 5.10.2011,termen la care se vor cita părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29 Iunie 2009.
Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depun ă la dosar precizare cu suma pe care o mai datorează pârâţii şi modul de calcul atât al debitului cât şi al penalităţilor de întârziere. Se citează pârâta H****** O*** D******. Amână judecarea cauzei la 29.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2011.
Amânarea cauzei pentru ca pârâtul H****** A******** să achite facturile restante. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar lista cu utilităţile pentru lunile decembrie 2009-ianuarie 2011. Se citează pârâta lipsă. Amână judecarea cauzei la 18.05.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie
Citarea pârâţilor cu menţiunea prezentării la interogatoriu conform dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 06 aprilie 2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2011.
Pune în vedere reclamantei prin preşedinte, să formuleze o cerere precizatoare de modificare a acţiunii, şi să depună la dosarul cauzei, inclusiv listele lunare de plată ale Asociaţiei de Proprietari Popa Şapcă 33, pentru termenul de judecată acordat.