U**** R*****
Recurent InculpatM******** G*******
Intimat Parte vătămatăS******* J******* D****** T**** S******
Intimat Parte civilăAdmite cererea de învestire cu formulă executorie formulată de M******** G******* domiciliat în Dr.Tr.Severin, str. Semenic nr.32A, jud. Mehedinţi. Dispune învestirea cu formulă executorie sentinţei penale nr. 319/09.02.2011 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul cu numărul 17233/225/2010. Irevocabilă.
În baza art.184 alin.1 şi 3 C.p. cu aplicarea art.320 ind. 1 alin.1-7 c.p.p. Condamnă inculpatul U**** R***** la 2 luni închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b -71 cod penal În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni, calculat potrivit art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. In baza art. 14 si 346 c.p.p., art. 998-999 c.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M******** G******* şi obligă inculpatul U**** R***** la plata către partea civilă M******** G******* a sumei de 10000 lei reprezentând daune morale. In baza art. 193 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul U**** R***** la 1000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă M******** G*******. În baza art. 191 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 09.02.2011 la sediul Judecătoriei Dr. Tr.Severin.
Admite cererea formulată de partea vătămată în vederea angajării unui apărător. Efectuarea unei adrese către Spitalul Turnu Severin. Citarea în calitate de parte civilă a Spitalului Turnu Severin.
Efectuarea unei adrese către IPJ Mehedinţi. Emiterea unui mandat de aducere pentru inculpat. Citarea părţii vătămate în Turnu Severin str. Semenic nr. 32A