Dosar 17342/193/2010 din 16.11.2010

braconaj - (Legea 407/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17342/193/2010
Data dosar:
16.11.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
braconaj - (Legea 407/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.05.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Butnariu Constantin zis „Prinţul” la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trecere pe un fond de vânătoare, fără acordul gestionarului acestuia, cu arma de vânătoare, în afara căilor de comunicaţie”, prev. şi ped. de art. 42 alin. (1) lit. h din L. nr. 407/2006 privind vânătorii şi protecţia fondului cinegetic, cu aplicarea art. 74 lit. (a) C.pen. şi art. 76 alin. (1) lit. (c) C.pen. În baza art. 861 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani. În baza art. 863 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate, lunar, la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Ia act că partea vătămată A.J.V.P.S. Botoşani nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 1300 lei cheltuieli judiciare către stat. Prezenta hotărâre se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2011.

  • Sedinta din data de 06.05.2011 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    amână pronunţarea cauzei la data de 13 mai 2011 - ora 08,30.

  • Sedinta din data de 30.03.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    AMÂNĂ CAUZA PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.

  • Sedinta din data de 04.03.2011 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    PENTRU AUDIEREA MARTORILOR

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    Instanţa va acorda un nou termen de judecată la care vor fi citaţi martorii de la urmărirea penală.

  • Sedinta din data de 16.12.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    ALTE CAUZE

Flux dosar


Actualizare GRPD