Z***** V*****
PetentÎn temeiul disp. art. 497 alin.1 Cod proc. pen. rap. la art. 137 alin.1 Cod penal coroborat cu art. 135 alin.1 lit.a) Cod penal respinge cererea de reabilitare formulată de petentul Z***** V*****. În temeiul disp. art. 192 alin.2 Cod proc. pen. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 Noiembrie 2010.
Dispune emiterea unor adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Topoloveni pentru a comunica date cu privire la executarea pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr. 131/14.10.2002 pronunţată de Judecătoria Topoloveni şi către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Găeşti pentru a comunica date cu privire la executarea pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr. 328/24.06.2002 pronunţată de Judecătoria Găeşti. Se emite adresă către IPJ Argeş - Serviciul Evidenţă Operativă şi Cazier Judiciar pentru a verifica şi elibera copie de pe fişa de cazier judiciar privind pe inculpat. Se reia procedura de citare cu petentul, cf. disp.art. 291 Cod proc. pen., cu menţiunea de a face dovada achitării despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată la care a fost obligat prin sentinţele penale prin care a fost condamnat la pedepsele pentru care solicită reabilitarea. Amână judecarea cauzei la data de 22.11.2010. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2010.