Dosar 1740/217/2010 din 22.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1740/217/2010
Data dosar:
22.12.2010
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2011 la ora 9:00

    Complet: A1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul PAPUC NELU-MARIUS, (CU DATELE DE STARE CIVILĂ), trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 – modificată, cu aplic. art.3201 C.pr.pen. şi cu art.74 lit.a şi c , 76 C.pen., la pedeapsa de 2(două) luni închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, lit.b C.pen., pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 81-82 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni. În baza art. 71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C.pr.pen. aduce la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate. Onorariul pentru asistenţă juridică din oficiu în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani(avocat Hrimiuc Petrică, împuternicirea avocaţială nr. 6 din 19.01.2011). Obligă inculpatul să plătească 750 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 27 ianuarie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD