Z******** D******
PetentI************ D* P****** J********** - P****** M*********** S******
IntimatP**** N******
MartorM***** A**
MartorAdmite în parte plângerea formulată de petentul Z******** D******, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP nr. 0492746 din 24.01.2010, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 200 lei , aplicată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AP nr. 0492746 din 24.01.2010, pentru fapta prevăzută de art. 2 pct.28 din Legea 61/1991 cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.01.2011.
Se vor cita martorii Grămadă Cătălin şi P**** N****** cu mandat de aducere şi cu menţiunea amendării în caz de neprezentare. Amână cauza la data de 17 ianuarie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata, cu martorii Grămadă Cătălin şi P**** N******, petentul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22 noiembrie 2010.
Admite din oficiu proba cu martorul asistent Grămadă Cătălin şi martorul Crap Ion pentru dovedirea situaţiei de fapt. Se va emite adresă către S.E.I.P. pentru a ne indica domiciliul martorului Crap Ion. Amână judecarea cauzei la 22 noiembrie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul şi martorul P**** N****** din loc. Suceava, str. Victoriei, nr. 26, bl. K3, sc. A, ap. 3, jud. Suceava Se va cita martorul asistent Grămadă Cătălin, cu mandat de aducere în temeiul art. 188 alin. 2 Cod proc. civilă şi cu menţiunea amendării în caz de neprezentare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18 octombrie 2010.
Redistribuie spre competentă soluţionare completului C.21. Se va face adresă către intimată pentru a face dovada comunicării procesului verbal de contravenţie seria AP nr.0492746 din 24.01.2010, petentului, cu menţionarea datei comunicării acestuia. Pune în vedere martorei M***** A** Ioana să se prezinte la următorul termen pentru a fi audiată
Pune în vedere martorei M***** A** Ioana să se prezinte cu un act de identitate, la următorul termen pentru a fi audiată.
Având în vederea lipsa petentului şi a martorei M***** A**, a cărei prezenţă s-a angajat petentul că o va asigura,
Încuviinţează proba testimonială solicitată de petent . Ia act că petentul s-a obligat să asigure prezenţa martorului M***** A** Ioana la următorul termen de judecată în vederea audierii. Se va cita martorul P**** N****** de la adresa indicată în instanţă.