Dosar 1752/213/2010 din 11.08.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1752/213/2010
Data dosar:
11.08.2010
Instanta:
Judecătoria Corabia
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Condamnare

    s.p.248 Condamnă pe inculpatul P****** M****, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.86 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 lit. a,b,c C.p şi art.76 lit.d C.p. În baza disp. art.71 al.1 Cp , aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit. a teza II şi b Cp . Potrivit art.81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni ,conform art.82 Cp şi în temeiul art.71 al.5 Cp suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale . Potrivit art.359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cp. În baza disp. art.191 al.1 Cpp obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului . Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 23 noiembrie 2010 .

  • Sedinta din data de 09.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amânat

    Acordă termen de judecată la data de 23.11.2010, având în vedere cererea de amanare formulată de apărătorul inculpatului, avocat Ilin Marian. Se citează martorul N********* G****** cu mandat de aducere. Pune in vedere martorului V***** F***** să se prezinte in vederea audierii. Se citează inculpatul. Pronuntata in şedinta publică, azi, 09.11.2010.

  • Sedinta din data de 19.10.2010 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amânat

    Acordă termen de judecată la data de 09.11.2010, pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere şi martorul lipsă. Se emite adresă cătr ePost Politie Grojdibodu pentru a comunica daca inculpatul se află in localitate. Se emite adresă către Post Poliţie Ştefan cel Mare pentru a comunica daca martorul N********* G****** se afla in localitate. Pronuntata in şedinta publică, azi, 19.10.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD