Dosar 17532/231/2010 din 12.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17532/231/2010
Data dosar:
12.11.2010
Instanta:
Judecătoria Focșani
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.02.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P6M3C3p
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul M******** E****, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având având în sânge o îmbibatie alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 al. 7 C.p.p., la 8 luni închisoare. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 13/04.01.2008 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin neapelare la data de 16.01.2008, pedeapsă care se alătură pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute în total 1 an şi 2 luni închisoare. Interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit.a ip. II ?i lit. b Cod penal. Obligă inculpatul la 300 de lei cheltuieli judiciare către stat . Cu drept de recurs

  • Sedinta din data de 28.01.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P6M3C3p
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la 04.02.2011

  • Sedinta din data de 17.12.2010 la ora 9:00

    Complet: Completul P6M3C3p
  • Amână cauza

    amanat la cererea inculpatului

Flux dosar


Actualizare GRPD