Dosar 17587/231/2010 din 15.11.2010

aplicare amendă civilă (art. 580 ind.3 şi art. 572 C.p.c.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17587/231/2010
Data dosar:
15.11.2010
Instanta:
Judecătoria Focșani
Departament:
Sectia civila
Obiect:
aplicare amendă civilă (art. 580 ind.3 şi art. 572 C.p.c.)
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.02.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul C5M1cc
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de reclamanţii M****** M****, M******** S*****, G********* G******, G********* S*******, C***** S*****, BATARAGĂ NICĂ, AVRAM ION, HALIP MARIA, COPU ILIE, CHIPĂILĂ RADU, LĂBUNŢ FĂNICA, COPU FLORICA, COPU SIMIOANA, COPU TOADER, MUSCĂ DANIELA, LUPAŞCU PETRICĂ, VIŞAN PETRICĂ, MUNTEANU NECULAI, toţi cu domiciliul în comuna Mera, jud. Vrancea, în contradictoriu cu pârâta COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA MERA, prin primar în calitate de reprezentant, având ca obiect aplicare amendă civilă. Obligă pârâta la plata în favoarea Statului Român a sumei de 50 lei pe zi de întârziere cu titlu de amendă civilă, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu – sentinţa civilă nr. 1180 din data de 02 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 2221/231/2009. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere către DGFP Vrancea, conform art. 5803 alin. 4 C.proc.civ. Executorie, potrivit art. 5803 alin. 4 C.proc.civ. Irevocabilă, potrivit art. 5803 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.02.2011

  • Sedinta din data de 24.01.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul C5M1cc
  • Amână cauza

    Amânat pentru când se va introduce şi cita în cauza în calitatea de pârât Comisia Locală de Aplicarea a legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Mera - prin primar

  • Sedinta din data de 20.12.2010 la ora 9:00

    Complet: Completul C5M1cc
  • Amână cauza

    amânat la cererea reclamanţilor pt angajare apărător

Flux dosar


Actualizare GRPD