S*** G****** P****** S**
Intimat DebitorD*** A****
Recurent CreditorI** A****
Intimat CreditorAdmite cererea lichidatorului judiciar . În temeiul art. 131 din L 85/2006 dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea debitoarei din registrul comerţului. Sentinţa va fi notificată direcţiei finanţelor publice şi ORC Argeş pentru efectuarea menţiunii. Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. Dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3980 lei către lichidatorul judiciar SCP ANTEUS EXPERT SPRL. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2011
Amână judecarea cauzei la 13.04.2011, în vederea convocării adunării creditorilor pentru a se pune în discuţie propunerea de închidere a procedurii sau avansarea sumelor de bani pentru continuarea procedurii de insolvenţă., motiv pentru care se citează părţile prin BPI. Ia act că prin procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din 21.01.2011 a fost confirmat lichidatorul judiciar, precum şi onorariu în sumă de 1.000 lei/lună. Se va lua act că nu a fost constituit comitetul creditorilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 2.03 2011
Amână judecarea cauzei la 2.03.2011, în vederea întocmirii tabelului definitiv. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună dovada publicării în BPI a tabelului preliminar al creanţelor. Ia act de numirea administratorului special Micutelu Cristian care se conceptează. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2011
Admite cererea formulată de debitoarea S*** G****** P****** S** . În temeiul art.32 alin.1 din Lg.85/2006 modificată privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii de insolvenţă în formă simplificată împotriva debitoarei. În temeiul art.107 alin.2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune dizolvarea societăţii şi ridică dreptul de administrare al debitorului. În temeiul art.11 pct.1 lit.c raportat la art..34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe SCP ANTEUS EXPERT SRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 1000 lei, la care se adaugă T.V.A în funcţie de prevederile legale. În temeiul art.61 din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului , asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.46 din Lg.85/2006. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.252 din Lg.31/1990 republicată şi dispune menţionarea în registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai acestuia. Creditorii pot formula opoziţie împotriva deschiderii procedurii în termen de 15 zile de la primirea notificărilor. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 07.01.2011. Declaraţiile de creanţă se vor timbra cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării lor, ca netimbrate. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 17.01.2011. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate: 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a acestui tabel. Dovada publicării se va depune la dosar. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor:26.01.2011. Fixează termenul de definitivare a tabelului de creanţe la 31.01.2011. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la 21.01.2011 şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi raportul prevăzut de art. 59 din lege, la 31.12.2010 şi rapoarte de activitate cu 5 zile înaintea termenelor de continuare a procedurii. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen pentru continuarea procedurii la 19.01.2011. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.