L****** C****
MartorB****** I*****
MartorC**** F**** S*****
MartorT****** J*****
MartorT****** J*****
MartorRespinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatii LC, CN şi CP, arestat în altă cauză în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr. 111/2010 a Tribunalului Cluj. Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului CP timpul arestului preventiv, începând cu data de 18.02.2008-29.05.2008 şi de la 07.01.2009 până în prezent, iar pentru inculpatul CN începând cu data de 18.02.2008 – 29.05.2008 şi de la 07.01.2009 până la 7 mai 2010. Stabileste in favoarea Baroului de avocati Cluj suma de 75 lei onorariu pentru aparator din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, pentru inculpatul CN. Obligă pe inculpatii apelanţi să plătească în favoarea statului suma de câte 375 lei cheltuieli judiciare, din care suma de cate 75 lei reprezentând onorariu avocatial. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul CPşi de la pronunţare cu ceilalţi inculpaţi. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 20 07 2010.
Amânare la cererea inculpatului Covaci Nicolae pentru angajarea unui apărător ales. Termen pentru data de 20 iulie 2010.
S-a formulat cerere de abtinere de d-na judecator A.D.L. in cauza ce formeaza dosarul nr. 17673/211/2008